Mirel Rădoi l-a înlocuit pe Laszlo Balint de la cârma Universității Craiova, iar așteptările în Bănie sunt foarte mari. Mai ales pentru patronul Mihai Rotaru.
Nu toată lumea din fotbal vede cu ochi buni această schimbare. Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, îl apreciază pe noul tehnician însă crede că lotul este prea „subțire”.
În cariera sa de până acum Rădoi a condus o singură echipă de club, pe FCSB între 1 iunie şi 30 noiembrie 2015.
Mai mult, Mitică Dragomir e de părere că gruparea alb-albastră are șanse infime să prindă playoff-ul.
„Mirel Rădoi nu va reuși la Universitatea Craiova, nu va face mare lucru! O să vedeți! Îmi pare rău că trebuie să o spun, pentru că eu sunt unul dintre susținătorii lui.
Îmi place foarte mult ca antrenor, dar acum s-a dus într-un loc unde e foarte greu să aibă rezultate. De ce? Păi nu are echipă! Nu are lot! Să fim serioși…
Cu excepția lui Ivan, Căpățână, care e poate cel mai bun fundaș dreapta din țară acum, și a lui Baiaram, cu restul nu te poți bate nici la play-off! Markovic? E greoi, nu ai ce face cu el”, a spus Mitică Dragomir pentru ProSport.
În vârstă de 41 de ani, Mirel Rădoi a fost până în 14 noiembrie 2021 selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, el renunţând la funcţie după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022. Anterior, el a condus reprezentativa Under 21 a României cu care a reuşit atingerea fazei semifinalelor la EURO 2019.
Universitatea Craiova întâlneşte formaţia ucraineană Zaria Lugansk, joi, de la ora 20:30, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, într-o partidă contând pentru manşa secundă a turului 3 preliminar al Europa Conference League. În tur, Zaria Lugansk s-a impus cu scorul de 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER