Anunț uriaș făcut de Eugen Neagoe înainte de Dinamo – Universitatea Craiova: „E apt 100%! E ca un transfer nou”. Planuri mărețe în Bănie: „Vrem titlul și Cupa României!”. Ce a spus Alex Mitriță înaintea meciului de pe „Arcul de Triumf”

Anunț uriaș făcut de Eugen Neagoe înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: „E apt 100%! E ca un transfer nou”. Planuri mărețe în Bănie: „Vrem titlul și Cupa României!”. Ce a spus Alex Mitriță înaintea meciului de pe „Arcul de Triumf”
Vezi galeria foto - 4 poze

La conferința de presă premergătoare meciului dintre Dinamo și Universitatea Craiova, care se va disputa luni seară pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală în prima etapă a noului sezon de Superliga, Eugen Neagoe a făcut un anunț uriaș pentru fanii grupării din Bănie.

Anunț uriaș făcut de Eugen Neagoe înainte de Dinamo – Universitatea Craiova: „E apt 100%! E ca un transfer nou”. Planuri mărețe în Bănie: „Vrem titlul și Cupa României!”

Deși se știa deja de ceva timp că Nicușor Bancu s-a recuperat în totalitate după accidentarea gravă suferită în urmă cu mai multe luni, iar internaționalul român în vârstă de 30 de ani, căpitanul Universității Craiova, este astfel apt pentru partida contra „câinilor”, informația a fost acum „oficializată” practic de către Eugen Neagoe.

El a anunțat că Bancu va fi inclus în lotul pentru această partidă, dar nu a spus și dacă fundașul stânga va bifa câteva minute în acest duel. În schimb, Neagoe a ținut să sublinieze faptul că această revenire este practic echivalentă cu un transfer nou, întrucât el nu l-a avut la dispoziție pe Nicușor Bancu de când a preluat banca tehnică a Universității Craiova.

În altă ordine de idei, Eugen Neagoe a scos în evidență faptul că meciul cu Dinamo este unul extrem de important pentru „leii” din Bănie, prin prisma rivalității istorice dintre cele două echipe. De asemenea, el a anunțat și că își dorește să facă „eventul” campionat-cupă în acest sezon.

„Cu Dinamo a fost o rivalitate mare dintotdeauna, un meci cu grad ridicat de risc și pe teren, și în afară. Asta am simțit și ca jucător, și ca antrenor. Suntem pregătiți, ne dorim să ne atingem obiectivele și să avem un an reușit. Vrem titlul și Cupa României. Vom face tot ce depinde de noi pentru a lua eventul.

Dinamo rămâne o echipă periculoasă, e o presiune mare să îmbraci tricoul lui Dinamo. Sunt convins că jucătorii noștri vor fi concentrați. Vreau să revenim la Craiova cu cele 3 puncte.

Le-am spus jucătorilor că nu vreau să ne găsim alibiuri, că vom intra în formă abia peste 3-4-5 etape. Vreau să arătăm bine încă din primul minut al meciului de la București. Știu cât de exigenți sunt suporterii noștri, dar trebuie să înțeleagă că doar împreună putem reuși. Vom avea o viteză în plus dacă vor fi alături de noi.

Va reveni Bancu, e apt 100%, e ca un transfer nou pentru că eu nu l-am avut deloc la dispoziție. Va fi în lot. Baiaram nu e refăcut, va fi singura noastră absență”, a spus Eugen Neagoe la conferința de presă.

Ce a spus Alex Mitriță înaintea meciului de pe „Arcul de Triumf”

Jocul cu Dinamo de luni seară va fi primul oficial pentru Mitriță de la revenirea la Universitatea Craiova și, în același timp, va fi meciul cu numărul 100 jucat de el în prima ligă din România, indiferent de cum s-a numit ea de-a lungul timpului.

E nou promovată, dar știm foarte bine ce înseamnă Dinamo pentru acest campionat, e o echipă de tradiție.

 

Am un vis cu această echipă, asta ne dorim cu toții, să luăm titlul. Va fi un campionat greu, e presiune mare pe noi. Dar avem un lot valoros.

 

Am fost pe teren la ultimul meci cu Dinamo, când am bătut acasă. Nu va fi ușor acum, Dinamo e un nume mare în fotbalul românesc. Știu foarte bine ce înseamnă meciurile contra lor, sunt partide frumoase, cu mulți fani.

 

Mister decide cine va purta banderola, dar pentru mine Bancu merită să fie căpitanul acestei echipe. E de foarte mult timp la Craiova, a venit și după o accidentare și merită să fie căpitanul nostru”, a declarat și Alex Mitriță la conferința de presă.

Publicat: 15 07. 2023, 16:32