Anunțul lui Mirel Rădoi: „Am crezut că la Craiova va fi mai uşor ca la naţională, dar nu e. Trebuie să avem obiective realiste, nu vise!”. Ce spune despre echipa naţională şi „cazul Bancu”

mirel radoi universitatea craiova
Vezi galeria foto - 4 poze

În etapa a 12-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte pe FC Voluntari, vineri, de la ora 21:00, pe arena „Ion Oblemnenco”.

Antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, spune că perioada de întrerupere a campionatului a fost gestionată bine şi speră să se vadă acest lucru şi mâine seară, mai ales că vor reveni şi trei dintre accidentaţi: Ivan, Baiaram şi Rivaldinho.

Predecesorul lui Edi Iordănescu pe banca echipei naţionale spune că a observat îmbunătăţiri în jocul tricolorilor şi a comentat şi „cazul Bancu”.

Anunțul lui Mirel Rădoi: „Am crezut că la Craiova va fi mai uşor ca la naţională, dar nu e. Trebuie să avem obiective realiste, nu vise!”. Ce spune despre echipa naţională şi „cazul Bancu”

Care e situația accidentatului Elvir Koljic. Când poate reveni atacantul Universității Craiova?

„Ne-am pregătit foarte bine în această perioadă, au fost antrenamente grele, dar jucătorii au răspuns bine, sper să nu fie lipsiţi de prospeţime la meci. Obiectivele au fost cel fizic şi cel tactic, discuţii am avut la nivel de grup, pentru că încercăm ca lucrurile importante să le implementăm cât mai rapid. Din punct de vedere medical nu avem probleme mari, cu excepţia lui Koljic, fiindcă au revenit Ivan, Rivaldinho şi Baiaram.

E un meci cu o echipă dificilă, nu vom avea spaţii, singurele zone libere vor fi cele laterale, Voluntari e echipă bună, reactivă, încearcă să rupă liniile, au echipă experimentată, au avut şi 3 jucători care au jucat la naţionala Moldovei. Au adus doi jucători în ultima săptămână, pe mexicanul Govea îl ştiu, e un jucător foarte bun. Sunt exacţi când nu au mingea, pe faza de non-posesie, trebuie să termini rapid acţiunile cu ei. Noi nu avem continuitate în rezultate, va trebui să reglăm cât mai repede minusurile, sper să se vadă lucruri bune încă de la meciul de mâine seară, încrederea ar creşte, iar motivaţia noastră ar fi mult mai mare. Noi încercăm să ne consolidăm principiile noastre, dar la fiecare meci ţinem cont şi de particularităţile adversarului şi noi va trebui să profităm de slăbiciunile Voluntariului.

Este o partidă periculoasă pentru noi. Noi trebuie să intrăm în play-off, apoi vom vedea ce putem, trebuie să avem obiective realiste, şi nu vise! Trei sferturi din barba albă este de la echipa naţională şi am crezut că la Universitatea Craiova e mai uşor, dar nu e deloc aşa, e cel puţin la fel de greu. Ţin la jucătorii mei ca la copiii mei, îmi doresc cele mai bune campionate pentru ei” a declarat Mirel Rădoi.

 Mirel Rădoi, despre echipa națională: „Puteam să luăm 6 puncte la această dublă, mi-a plăcut ce am văzut în ultima vreme la naţională, ştiu că nu e plăcut că am retrogradat, dar trebuie să-l ajutăm pe Edi cu toţii, trebuie să venim cu soluţii fiecare, aşa să criticăm putem uşor. Noi, antrenorii din Liga I, trebuie să facem jucătorii mai buni de la o zi la alta, pentru a fi pregătiţi la naţională. Lipsa meciurilor internaţionale din ultimii ani se răsfrânge asupra naţionalei. Nu se mai întâmplă să joace multe echipe în cupele europene, asta cred că e principala problemă. Mai are câţiva ani şi se lasă de fotbal şi tot contestăm poziţia de fundaş a lui Bancu, înseamnă că noi toţi, care am fost pe la naţională, am fost degeaba pe acolo.

Înseamnă că 4 selecţioneri, cei care l-am folosit pe Bancu fundaş stânga, am fost foarte slabi. Normal că Bancu are o probleme defensivă, din moment ce el urcă permanent, este extrem de ofensiv, dar asta nu înseamnă că îi spunem să nu urce, acest lucru trebuie reglat altcumva, cu un mijlocaş la închidere, cu alte lucruri. El are o capacitate mare de efort.

Nu l-am folosit pe Nicuşor la meciul cu Islanda pentru că la antrenamentul oficial erau diferenţe mari în datele fizice primite, între el şi Mario Camora, şi de aceea nu l-am introdus. Dintre toţi jucătorii români, pe Vali Mihăilă aş fi mizat cel mai mult ca şi creştere, am crezut că va avea cea mai mare ascensiune, dar a avut acele accidentări”.

Publicat: 29 09. 2022, 17:13