În ziua în care Chindia are meci cu Steaua, la Mioveni, în Play-off-ul Cupei României (ora 18:45), primarul municipiului Târgoviște le-a promis fanilor un nou termen pentru finalizarea lucrărilor la arena ”Eugen Popescu”, care nu a mai găzduit vreun meci din 25 mai 2019, ziua promovării echipei în Liga 1.
Daniel Cristian Stan a anunțat că se fac toate eforturile ca jocul cu FCSB, primul în organizare proprie pentru Chindia după întreruperea campionatului în timpul grupelor Campionatului Mondial, să fie programat la Târgoviște.
„Facem tot ce putem să jucăm la Târgoviște cu FCSB, în jurul datei de 10 decembrie. Lucrările sunt gata în proporție de aproximativ 80 la sută. Mai avem de pus acoperișul la tribuna nouă, montarea lui va dura aproximativ o lună de când vor fi aduse ultimele elemente ale structurii metalice. În rest, vom începe să punem hidroizolația pe gradenele de la aceeași tribună, să putem lucra la interioarele de la parter și etaj, la tot ce înseamnă gresie și faianță, aproximativ 4.000 mp”, a declarat Daniel Cristian Stan într-o conferință de presă organizată marți, 27 septembrie 2022, la stadionul ”Eugen Popescu”.
Edilul-șef din Târgoviște a ținut să-și felicite alegătorii, la fix doi ani de la succesul care îi asigură al doilea mandat de primar ales al municipiului reședință de județ. Într-o postare pe Facebook, chiar în zorii zilei, același lucru îl făcuse și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și el câștigător în 27 septembrie 2020.
Reabilitarea stadionului ”Eugen Popescu” a început în luna iulie a anului 2019, după promovarea echipei în prima ligă. Lucrările ar fi trebuit să dureze nouă luni, iar Chindia să prindă finalul primului sezon pe prima scenă a fotbalului românesc după 21 de ani pe terenul legendar de lângă Turn.
De acest termen s-a ales praful, ca și de următoarele avansate de autorități, așa că finalul turului 2022-2023 al campionatului – al patrulea consecutiv pentru Chindia în Superligă (noua denumire a Ligii 1) – prinde echipa din Târgoviște tot pe drumuri.
Primarul a încercat să găsească astăzi vinovați pentru situația de fapt de la Târgoviște, care, ce-i drept, nu e unică în fotbalul românesc. Și la Arad sau Sibiu, reconstrucția stadioanelor a durat ani buni, în ultimul caz lucrările nefiind finalizate nici acum, după mai bine de patru ani de la debut. Însă, față de Chindia, nicio altă echipă din România nu a jucat patru sezoane la rând doar în deplasare.
„Doi ani de zile, cât au fost la guvernare (n.r. PNL) împreună cu USR, nu au dat un ban Municipiului Târgoviște. Dacă ne sprijineau puțin, poate că stadionul era gata. După ce că nu dai niciun ban, acum vii și critici investițiile din infrastructura sportivă, cele mai mari din istoria acestui oraș, mi se pare cam mult. Dacă se va insista pe acest subiect, vom reveni. Repet, ce se întâmplă acum în Municipiul Târgoviște – și nu mă refer doar la infrastructura sportivă – este fără precedent. În stadion nu s-au băgat vreodată bani, timp de 50-60 de ani”, a vorbit astăzi primarul Stan.
Chindia se pregătește să revină în curând în orașul pe care îl reprezintă, Târgoviște, însă în clasament stă cel mai rău de când a ajuns în prima ligă. După 11 etape și 10 meciuri disputate, echipa dâmbovițeană se află pe ultimul loc, 16, cu doar 3 puncte acumulate.
Săptămâna trecută, Chindia s-a despărțit de antrenorul cu care a început noul sezon, Adrian Mihalcea, l-a instalat în funcție pe Anton Petrea, ”principal” în cariera sa de până acum doar la FCSB, în două rânduri, iar primarul Stan a vorbit despre situația actuală a echipei.
„Am încredere în banca tehnică de acum. Cel mai important e să vină punctele. Abia aștept primele meciuri, să vedem ce se va întâmpla. Trebuie să înscriem și să nu mai primim goluri atât de ușor. Cred că schimbarea staffului tehnic este una dintre cele mai bune decizii ale conducerii executive. Mihalcea a părut ok la început, dar nu a reușit să capaciteze echipa. Să ai 3 puncte după 10 meciuri e un parcurs dezastruos. Nu poți să speri că rămâi în prima ligă cu asemenea rezultate. Toni Petrea? Discutăm de un fost antrenor la Steaua, FCSB, un antrenor cu experiență, deși este tânăr, sunt convins că va veni cu altă viziune. Nu la lot este problema. Refuz să cred că alte echipe de mijlocul clasamentului au lot mai valoros decât Chindia Târgoviște”, a spus Daniel Cristian Stan.
Toni Petrea, înaintea debutului pe banca Chindiei, contra Stelei: „Trebuie să fim atenți, Cupa este competiția surprizelor”
Achiziție cu greutate la Chindia! Un francez cu meciuri inclusiv în Ligue 1, primul jucător care semnează cu echipa din Târgoviște după instalarea ca antrenor a lui Toni Petrea
Primele declarații ale lui Toni Petrea în calitatea de antrenor al Chindiei: „Sunt șanse mari să ne îndeplinim obiectivul”
Încă un antrenor din Superliga a fost dat afară! Clubul a confirmat oficial despărțirea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER