Anunțul momentului înainte de Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti. Acționarul „câinilor” a dat vestea
A fost făcut anunțul momentului înainte de derby-ul dintre Rapid București și Dinamo București. Acționatul „câinilor” a dat vestea așteptată cu sufletul la gură de toți fanii.
Andrei Nicolescu a vorbit despre situația fotbaliștilor accidentați din lotul pregătit de croatul Zeljko Kopic, printre care se numără Hakim Abdallah și Dennis Politic.
Anunțul momentului înainte de Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti
Andrei Nicolescu a făcut anunțul momentului înainte de derby-ul dintre Rapid București și Dinamo București. Acționarul „câinilor” a vorbit despre situația fotbaliștilor accidentați din lotul pregătit de croatul Zeljko Kopic.
Astfel, la o zi distanță de la meciul disputat la Iași, administratorul special al trupei din „Ștefan cel Mare” a dezvăluit că Georgi Milanov a revenit la antrenamentele echipei, după ce a fost indisponibil pentru meciul din capitala Moldovei, din cauza unei răceli.
Totodată, Andrei Nicolescu a declarat că Dennis Politic a refuzat să meargă la celebrul vraci Marijana Kovacevic, din Serbia, și că va efectua mai multe controale medicale în România. Hakim Abdallah, care a părăsit terenul accidentat în meciul cu Poli Iași, este posibil să fie disponibil pentru meciul cu Rapid București.
„Abdallah a mers pe avion în papuci. Are doar o contuzie. În funcție de evoluție, vedem. Oricare dintre cei accidentați sunt foarte importanți. Politic nu a avut o experiență foarte bună când a fost în februarie (la Marijana Kovacevic). A optat să facă toate analizele aici, să facem toate rapoartele și apoi luăm o decizie. Milanov a intrat în program normal. Mai este și Neagu, nu știm. Nu știm nici cu Hakim care este situația, sperăm să îl recuperăm”, Andrei Nicolescu, la DigiSport.
Hakim Abdallah și Dennis Politic, accidentați în meciul cu Poli Iași
Dinamo a pierdut doi fotbaliști extrem de importanți în prima repriză a meciului de la Iași, încheiat la egalitate, scor 2-2. Astfel, în minutul 11, Hakim Abdallah s-a accidentat la gleznă și a fost nevoit să fie înlocuit de moldoveanul Petru Neagu.
Ghinionul nu s-a oprit aici pentru „câini”. În minutul 28 al partidei, căpitanul Dennis Politic a încercat un sprint, dar a cerut schimbare după ce a simțit dureri puternice la nivelul coapsei, fiind înlocuit cu Ahmed Bani.