Petrolul poate deveni o forță a României, după ce Serhan Cetinsaya ar urma să aibă 70% din clubul ploieștean.
Marian Copilu rămâne cu un procent de 30%, urmând să aibă un cuvânt important de spus în managementul sportiv al clubului.
Serhan Cetinsaya aprinde speranțele fanilor Petrolului, care speră ca echipa din Ploiești să se lupte iar pentru trofee. Aceștia nu pot uita mai ales ceea ce s-a întâmplat acum aproape zece ani, atunci când prahovenii au câștigat Cupa României.
De altfel, omul de afaceri ar fi plătit 200.000 de euro pentru ca Petrolul să se întărească repede în ofensivă prin transferul lui Albin Berisha.
„Varianta finală e de 70% turcul, 30% Marian Copilu. Marian Copilu se va ocupa și de managementul sportiv al clubului îndeaproape, relațiile lui în fotbal fiind arhicunoscute”, a scris Octav Preda, pe Facebook.
„Să sperăm că „mișcarea” va fi într-un ceas bun și ne vom bucura de un Centenar care dacă nu ne va aduce rezultate imediate, măcar ne va aprinde speranțele”, a continuat Preda.
„Să sperăm că această „gură de aer” financiară va însemna dispariția datoriilor și întrarea clubului pe traseul pe care îl merită brand-ul și suporterii”, este optimist cunoscutul suporter.
Șerhan Cetinsaya, în vârstă de 32 de ani, este un prosper om de afaceri din Turcia care activează în transporturi, turism și imobiliare. În trecut, el a fost membru în board-ul clubului Beșiktaș Istanbul.
Recent, omul care vrea acum să investească la Petrolul Ploiești a încercat să o preia pe U Cluj, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, însă negocierile cu „șepcile roșii” nu au fost duse cu succes până la capăt.
Petrolul speră să prindă play-off-ul Superligii sub comanda lui Florin Pîrvu, cel care a fost la un pas să fie îndepărtat de la echipă. Cu siguranță, a contat extrem de mult și faptul că variantele vehiculate, Laszlo Balint, Ionuț Badea, Vasile Miriuță au fost primite cu reticență maximă de fani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER