Apare o nouă forță în Superliga! Salarii lunare de 200.000 de euro și o nouă țintă de lux pe piața transferurilor pentru a-și „demola” rivala: atacantul care a fost la un pas de AC Milan este pe listă și i s-a făcut deja oferta | EXCLUSIV

Torte si fumigene in peluza clujeana la meciul de fotbal dintre Sepsi OSK Sfantu Gheorghe si Universitatea Cluj, finala Cupei Romaniei, desfasurat pe Stadionul Municipal din Sibiu, miercuri 24 mai 2023.,Image: 778876545, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Universitatea Cluj are planuri foarte mari în noul sezon de Superliga: din informațiile ProSport, Emil Boc își dorește să profite din plin de problemele de la CFR Cluj, iar echipa lui Toni Petrea să termine peste rivala din Gruia. Astfel, Universitatea, care a pus ochii și pe Alexandru Tudorie, va avea în total salarii lunare de nu mai puțin de 200.000 de euro pe lună doar pentru jucători. Obiectivul clubului este unul clar: prezența în play-off-ul Superligii.

Apare o nouă forță în Superliga! „U” Cluj pune „la bătaie” salarii de 200.000 de euro și îl vrea pe Alexandru Tudorie

Noua ediție a Superligii se anunță una extrem de interesantă, iar bătălia la titlu va fi probabil mai încinsă oricând.

Farul, Rapid, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova au din nou ambiții foarte mari, însă planurile granzilor pot fi încurcate de o grupare care „tace și face”. Cu sprijinjul lui Emil Boc, Universitatea Cluj promite un sezon remarcabil, iar veștile pentru fani sunt dintre cele mai bune: echipa s-a întărit serios în această vară, iar lista nu este închisă: ardelenii îl vor și pe Alexandru Tudorie, atacantul care a fost aproape de AC Milan în urmă cu aproape zece ani.

„În 2012, am primit o ofertă de la AC Milan pe adresa clubului Oţelul şi am fost la Milano în probe. Am stat două săptămâni, apoi m-am întors la Galați. Nu cred că a durat o lună și m-au chemat înapoi și normal că m-am dus iar. Am stat, cred, cam o săptămână atunci. După aceea, eu nu aveam contract cu Oțelul Galați şi puteam să semnez uşor cu cei de la AC Milan. Numai că atunci când am revenit la Galaţi a doua oară, m-au pus să semnez o hârtie, mi-au spus că este cartea de transfer sau ceva de genul ăsta.

Eu nu am citit și nu m-am uitat atent când am semnat contractul. Și au cerut nu știu ce sumă mare, aşa că mutarea la AC Milan a căzut. Mi-aduc aminte că tot atunci m-au sunat de cei de la club, că de ce nu ridic cardul de la bancă, că mi-au fost băgate nişte salarii … Eu eram singurul jucător care nu ridicase cardul, aveam șase salarii de ridicat”, şi-a amintit Tudorie, în 2017.

Rămas liber de contract, Tudorie a primit deja o ofertă concretă din partea Universității: 150.000 de euro la semnătură și 15.000 de euro pe lună salariu, ofertă refuzată însă deocamdată de jucătorul care a evoluat ultima oară pentru Sepsi.

Probabil, fostul jucător de la FCSB așteaptă o ofertă mai bună din străinătate. Din informațiile noastre, vârful speră până în ultimul moment să prindă un contract excelent în țările arabe și de aceea „joacă tare” la negocieri. De altfel, Tudorie a plecat de la Sepsi după ce le-a solicitat covăsnenilor nu mai puțin de 200.000 de euro la semnătură și un salariu de 15.000 de euro pe lună, așa cum a scris ProSport.

Din informațiile noastre, „U” Cluj ar urma să achite salarii de 200.000 de euro pe lună în sezonul viitor doar pentru jucătorii care vor încerca să ducă echipa printre primele șase din Superliga.

„Pot să confirm că suntem în căutarea unui atacant! Am făcut și câteva oferte, dar nu se pune problema să oferim asemenea sume ca bonus la semnătură. Nu atingem nivelul de 200.000 de euro pe lună doar pentru jucători. Ținta noastră pentru sezonul următor este clasarea pe locurile 7-9 și nu avem un obiectiv special în raport cu CFR Cluj, nu ne raportăm la ei. Ambițiile și obiectivele clubului FC Universitatea Cluj n-au nicio legătură cu cicluri electorale”, a spus Radu Constantea, pentru ProSport.

Emil Boc și marea ambiție de a fi peste CFR Cluj în Superliga

Fără să aibă un buget consistent în sezonul trecut, Universitatea a prins finala Cupei României, pe care a pierdut-o însă dramatic la loviturile de departajare, în fața celor de la Sepsi, în meciul care a adus la Sibiu 10.000 de fani clujeni.

Acum, cu sprijinul lui Emil Boc, Universitatea vrea să treacă la un alt nivel, iar obiectivul este unul clar: acela de a termina în clasamentul Superligii peste rivala CFR Cluj, după un sezon în care gruparea din Gruia a dat primele semne de slăbiciune și a ratat titlul.

„Sigur, urmează și un an electoral, dar marea ambiție a lui Emil Boc este să profite de problemele de la CFR Cluj, iar Universitatea să termine peste rivala ei în Superliga”, susțin sursele ProSport.

Emil Boc, în 2008
Publicat: 07 07. 2023, 21:05
Actualizat: 07 07. 2023, 23:04