Șeicii de la Al-Orubah, ocupanta locului 13 din campionatul Arabiei Saudite, au luat decizia în cazul lui Karlo Muhar (28 de ani), mijlocașul pe care Gigi Becali a oferit milioane de euro ca să-l cumpere de la CFR Cluj.
Plecat din Gruia în vară, Muhar a fost dorit înapoi de Dan Petrescu, iar Nelu Varga a încercat să îi facă pofta antrenorului său.
Karlo Muhar se numără printre jucătorii pe care Nelu Varga i-a vândut pe sume frumoase de bani în vară. Talentalul mijlocaș croat a fost cedat în Arabia Saudită, la Al-Orubah, în schimbul a 1.500.000 de euro.
Totodată, în spațiul public din România s-a vehiculat că Nelu Varga ar fi putut să îi vândă pe Karlo Muhar și Philip Otele la FCSB, la pachet, în schimbul a peste 4.000.000 de euro. Însă, tranzacția nu s-a materializat, iar Muhar a ajuns la Al-Orubah, în timp ce Otele a semnat tot în Arabia Saudită, cu Al-Wahda.
Din august și până în prezent, Karlo Muhar a evoluat într-un total de 14 partide pentru Al-Orubah, în care nu a avut cele mai bune evoluții și s-a remarcat doar cu o pasă decisivă. În același timp, situația echipei nu este nici ea tocmai bună. După 13 etape disputate din campionatul saudit, Al-Orubah se află doar pe locul 13, cu 13 puncte. Al Wehda, ocupanta primei poziții retrogradabile, are 9 puncte.
În acest context, s-a vehiculat posibilitatea ca Muhar să revină în fotbalul românesc, unde a fost dorit insistent de Dan Petrescu și Nelu Varga.
Potrivit Fanatik, ardelenii au eșuat în negocierile cu Al-Orubah, iar Karlo Muhar va continua la gruparea saudită și în 2025.
CFR Cluj lua în calcul și posibilitatea de a-l transfera gratis pe Karlo Muhar, deoarece fotbalistul era neplătit de câteva luni în Arabia Saudită, informează sursa citată. Croatul era gata să solicite rezilierea contractului, însă în cele din urmă și-ar fi primit salariile restante și a acceptat să continue alături de saudiți.
Așa cum am precizat deja, Karlo Muhar a fost dorit de Gigi Becali la FCSB, la pachet cu Philip Otele. Însă, miliardarul din Pipera a făcut, în direct, la TV, și o ofertă doar pentru mijlocașul croat. Suma? 3.000.000 de euro!
Îl am pe unul care îmi place de la CFR, îl iau. E unul de la mijlocul terenului, e Muhar. Cât vrea pe el? 3 milioane? Dau 3 milioane de euro și îl iau”, spunea Gigi Becali, în august 2024, la Digi Sport.
Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Karlo Muhar este de 1.700.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER