Arabii vor să-l îmbrace în aur pe Nicuşor Stanciu, iar Cosmin Contra l-a anunțat pe Gigi Becali de ce îi va fi aproape imposibil să îl ia la FCSB

Nicolae Stanciu discuta cu Mircea Lucescu la un antrenament al Romaniei efectuat inaintea meciurilor impotriva Ciprului si Lituaniei, din cadrul UEFA Nations League, desfasurat la Centrul National de Fotbal de la Mogosoaia, luni 7 octombrie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Cosmin Contra, antrenorul lui Damac, știe de ce Gigi Becali nu va avea nicio șansă să-l ia pe Nicolae Stanciu la FCSB.

„Guriță” nu s-a mai ferit și a dezvăluit care e motivul real pentru care nu se va realiza transferul.

Arabii vor să-l îmbrace în aur pe Nicuşor Stanciu, iar Cosmin Contra l-a anunțat pe Gigi Becali de ce îi va fi aproape imposibil să îl ia la FCSB

Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale, ar reveni în fotbalul românesc, însă doar la FCSB. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, îl așteaptă cu brațele deschise pe fostul său jucător.

„Oricând vrea el, Nicușor, nu numai calificările, am luat zece milioane pe el. Oricând vrea el, vine antrenor, antrenor secund, ce vrea el. Dacă vrea, din iarnă, dacă vrea jucător, antrenor secund, îl bag imediat.

De ce? Zece milioane, și nu doar zece milioane, două goluri de calificare. Stanciu este al meu, al Stelei”, a spus Gigi Becali în urmă cu doar câteva zile.

Cosmin Contra a venit cu o veste proastă pentru Gigi Becali. Antrenorul lui Nicolae Stanciu nu știe dacă fotbalistul său chiar își dorește cu adevărat să revină în fotbalul românesc.

În plus, „Guriță” e convins că patronul FCSB nu poate concura cu șeicii în ceea ce privește salariul jucătorului.

„Eu cred că Damac e foarte mulțumit de Stanciu, acum nu știu dacă vor să-i prelungească contractul. Nu știu ce se va întâmpla cu Nicu.

Dar, din ce am auzit aici, ei sunt mulțumiți de el. Asta trebuie să-l întrebați pe el, dacă vrea să revină acasă și să joace în campionatul României.

Salariul pe care-l ia aici nu-l poate lua la FCSB. Chiar dacă lui nu i-ar oferi o prelungire, sunt sigur că alte echipe din Arabia și-ar dori să-l ia”, a spus Cosmin Contra, potrivit Digi Sport.

Toată lumea știe că Steaua (n.r. FCSB) este echipa mea de suflet. E devreme să spun dacă m-aș întoarce. Dacă ar fi să mă întorc în țară și Steaua să mă dorească, ar fi prima variantă”, a spus Nicolae Stanciu.

Publicat: 13 10. 2024, 19:52
Actualizat: 13 10. 2024, 20:04