Arbitrul l-a liniștit pe Gheorghe Hagi după doar 5 minute de joc: penalty rapid pentru Farul Constanța în meciul cu Sepsi! Golgheterul campioanei e un fundaș | VIDEO
Farul Constanța a beneficiat de un penalty după doar cinci minute de joc în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Arbitrul l-a liniștit pe Gheorghe Hagi după doar 5 minute de joc: penalty rapid pentru Farul Constanța în meciul cu Sepsi! Golgheterul campioanei e un fundaș
Meciul dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe s-a jucat sâmbătă seară, la Ovidiu, în cadrul etapei cu numărul 11 din Superliga și s-a încheiat cu victoria constănțenilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Larie, din penalty, în minutul 6, și Budescu, în minutul 55. Pentru covăsneni a înscris Ștefănescu, în minutul 45+2.
În minutul 5 al acestei întâlniri, Branislav Ninaj, fundașul central slovac în vârstă de 29 de ani de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a comis un henț în careu și arbitrul Radu Petrescu a acordat penalty pentru Farul Constanța, după ce a consultat sistemul VAR.
Căpitanul Ionuț Larie, fundașul central în vârstă de 36 de ani de la Farul, a fost cel care și-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri și l-a învins pe Roland Niczuly, portarul în vârstă de 28 de ani al covăsnenilor.
- Vezi AICI VIDEO cu penalty-ul transformat de către Ionuț Larie în Farul – Sepsi!
Ionuț Larie este și golgheretul echipei Farul Constanța, cu patru reușite în cele opt meciuri jucate în acest sezon din Superliga. Fundașul a marcat trei goluri în meciul cu FC Voluntari, scor 4-1, iar în cont și-a mai adăugat o reușită, în această partidă cu Sepsi.
Pe locul secund în clasamentul marcatorilor de la Farul Constanța se află Louis Munteanu și Ionuț Vînă, cu câte două reușite.
Constantin Budescu, Constantin Grameni, Adrian Mazilu și Enes Sali au marcat câte un gol pentru Farul Constanța în această ediție de campionat.
Echipele de start în Farul Constanța – Sepsi Sfântu Gheorghe:
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, Artean, Kiki – Băluță, Nedelcu, Grameni – Mazilu, L. Munteanu, Budescu
Rezerve: Buzbuchi, M. Popescu, Rivaldinho, N. Popescu, Vînă, Andronache, Boli, Grigoryan, Sali, Dussaut
Antrenor: Gheorghe Hagi
Sepsi: Niczuly – Oroian, Bălașa, Ninaj, Florin Ștefan – Ion Gheorghe, Alimi, Matei – Ștefănescu, Safranko, Damașcan
Rezerve: Moldovan – Kecskes, Oroian, Kallaku, Francisco Junior, Aganovic, Varga, Debeljuh, Rondon
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi – teren principal (Ovidiu)
Arbitru: Radu Petrescu, A1: Radu Adrian Ghinguleac, A2: Mircea Mihail Grigoriu
Arbitru VAR: Adrian Cojocaru, AVAR: Cosmin Vatamanu