Florin Tănase (28 de ani), fostul căpitan al lui FCSB, acum legitimat la Al Jazira, a revenit în țară pentru debutul în preliminariile EURO 2024 și a vorbit, printre altele, despre situația băncii tehnice a roș-albaștrilor.
În luna martie, tricolorii au programate primele două meciuri din preliminariile EURO 2024. Pe 25 martie, de la ora 21:45, întâlnesc Andorra, în deplasare, iar pe 28 martie, vor juca pe teren propriu cu Belarus, de la aceeași oră, pe Arena Națională.
Florin Tănase se află pe lista jucătorilor convocați de către selecționerul Edi Iordănescu pentru aceste două partide.
La revenirea în țară, Florin Tănase a vorbit și despre lupta la titlu, dar și despre situația antrenorului de la FCSB.
„Mai sunt nouă partide, nouă finale, le pot câștiga pe toate și atunci, cu siguranță, vor câștiga și titlul. Așa s-a întâmplat în fiecare an, pierdeam puncte la început și eram într-o cursă de urmărire.
(n.r. În câți ani te întorci?) Nu pot să zic un număr de ani, depinde cum mă voi simți în continuare acolo. Părerea mea, CFR, Steaua, Farul și Craiova (n.r. lupta la titlu). Am văzut aseară că au făcut o primă repriză foarte bună.
(n.r. Are nevoie FCSB de un antrenor pe bancă?) Păi, are antrenor, dar am văzut că nu este lăsat să stea pe bancă, stă în tribună. Îngreunează puțin lucrurile acolo, dar asta este”, a spus Florin Tănase, la sosirea în țară.
PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Louis Munteanu* (Farul Constanța, 0/0), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER