Arsenal Londra l-a împrumutat pe Cătălin Cîrjan, mijlocașul central în vârstă de 20 de ani, la Rapid București, dar clubul englez nu a rămas indiferent față de tânărul jucător.
Giuleștenii au ajuns la o înțelegere cu Arsenal și au reușit să îl împrumute pe Cătălin Cîrjan pentru următorul sezon din Superliga. Din înțelegere face parte și o opține de cumpărare la finalul stagiunii.
Cătălin Cîrjan s-a alăturat deja lotului pregătit de către Adrian Mutu și s-a deplasat, alături de Rapid, în cantonamentul din Slovacia.
Clubul Arsenal a anunțat, la rândul lui, îmrpumutul lui Cătălin Cîrjan la Rapid și i-a urat toate cele bune tânărului fotbalist. Totodată, englezii au anunțat că vor fi cu ochii pe evoluțiile fotbalistului în România.
„Cătălin Cîrjan s-a alăturat echipei din România, FC Rapid Bucuresti, cu un împrumut pe un sezon. Mijlocașul român în vârstă de 20 de ani a sosit la academia noastră de la Viitorul Domnești, din România, în iulie 2019.
Cătălin s-a bucurat de un sezon 2022-2023 bun, care a început cu un nou contract, apoi a bifat 23 de apariții în toate competițiile pentru academia noastră și a marcat trei goluri.
Pe lângă antrenamentele regulate cu prima echipă, Cătălin a făcut parte de patru ori din lot în Europa League, în campania trecută.
Îi urăm lui Cătălin toate cele bune la FC Rapid București în sezonul viitor și așteptăm cu nerăbdare să urmărim dezvoltarea lui continuă”, a notat clubul Arsenal, pe site-ul oficial.
Cătălin Cîrjan are o cotă de piață de 250 de mii de euro potrivit Transfermarkt și este legitimat la Arsenal din vara anului 2019. Anterior, a evoluat la Viitorul Domnești, în Liga 3.
La prezentarea oficială, Cătălin Cîrjan a avut cuvinte frumoase la adresa clubului Rapid.
„A fost un transfer mult așteptat de mine. Dacă depindea de mine aș fi semnat din prima clipă, însă mă bucur că acum sunt aici.
Primul lucru care m-a motivat să aleg să vin la Rapid a fost meciul pe care l-am jucat împotriva Rapidului din Cupa României (n.r. Rapid – Domnești), când aveam 14 ani. M-am simțit fotbalist, atmosfera din tribune, fanii Rapidului au fost extraordinari. Am fost nerăbdător să vin să joc pe Giulești.
Am primit mai multe oferte, dar am discutat cu familia mea, cu agentul meu, cu domnul Șucu, cu domnul Mutu și cei din staff. După ce am vorbit cu ei mi-am dat seama că să vin la Rapid este cea mai bună alegere”, a fost prima reacție a lui Cătălin Cîrjan, după ce a semnat cu Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER