Dinamo București și-a trimis juniorii de vârsta starului Barcelonei, Lamine Yamal, la un turneu în Suedia unde tinerii fotbaliști Under 17 dorm în săli de clasă, pe saltele așezate direct pe podea.
Nu e o glumă. Sunt imaginile revoltătoare pe care ProSport le publică în exclusivitate, împreună cu povestea din spatele lor!
La 17 ani împliniți pe 13 iulie, Lamine Yamal a câștigat titlul european cu Spania și a reușit să bată recordul lui Pele, vechi din 1958: cel mai tânăr jucător care evoluează în ultimul act al unui turneu final.
În acest timp, în România, juniorii de vârsta starului de la Barcelona sunt trimiși la turnee și cazați precum sinistrații, în sălile de clasă ale unor școli. Dorm pe saltele așezate direct pe podea și se spală la comun. Imaginile vin de la Dinamo București, cândva unul dintre laboratoarele de excelență ale fotbalului românesc și, o bună perioadă, principal furnizor de jucători pentru echipa națională.
Cum ar trebui, oricât de talentați ar fi acești juniori, să poată să ajungă măcar cu gândul la nivelul lui Lamine Yamal dacă se formează în astfel de condiții?
De curând, juniorii Under 17 ai roș-albilor au plecat într-un turneu în Suedia. Gothia Cup este o competiție internațională la care participă, la mai multe categorii de vârstă, feminin și masulin, sute de echipe. Pagina de facebook a lui Dinamo a anunțat participarea. Iar deplasarea a fost susținută de sponsorul Renovatio, care, din câte se pare, a achitat costurile de transport. Restul cheltuielilor au fost suportate de părinți. Undeva la 650 de euro în sarcina fiecărei familii.
Din informațiile și fotografiile obținute de ProSport, jucătorii care se pregătesc de treapta cea mai importantă în fotbal, pasul spre seniori, beneficiază în Suedia de condiții care, în 2024, la o asemenea categorie de vârstă, par cel puțin regretabile. Cadrele sunt rupte din taberele de sinistrați sau, dacă vrem să fim indulgenți, din taberele școlare ale unor epoci pierdute.
Astfel, jucătorii au fost cazați într-o școală. Mai precis într-o sală de clasă din care au fost strânse băncile și scaunele, înghesuite spre pereți. Fotbaliștii dorm pe podea, pe saltele închiriate de la organizatori, iar dușurile și toaletele sunt la comun, așa cum anunță site-ul competiției care se desfășoară în Suedia.
Tot de pe site-ul competiției aflăm că sunt disponibile trei modalități de cazare. În școală, unde poți veni chiar și cu salteaua ta, care trebuie, însă, să nu depășească lățimea de 75 cm!, la hotel, prin rezervarea realizată prin organizator sau pe cont propriu. În funcție de pachetul ales variază și tipul de mese pe care le primesc jucătorii.
Persoane care nu au dorit să fie citate au anunțat că unii dintre jucători nu s-au așteptat la asemenea condiții, deși părinții lor au fost anunțați de cei care au mers alături de echipă în Suedia că tinerii fotbaliști vor fi cazați într-un campus.
ProSport a încercat să ia legătura cu Marius Dulca, managerul general al CCJ Dinamo, șeful delegației roș-albe în Suedia, însă acesta nu a putut fi contactat.
Centrul de Copii și Juniori de la Dinamo se confruntă, de mai mult timp, cu mari probleme de logistică. Juniorii se antrenează fie la marginea orașului, în Pantelimon, la Baza Ion Țiriac din zona Granitul, fie la Dobroești, în afara Capitalei, acolo unde grupele mai mari de vârstă sunt nevoite să împartă terenul cu alte formații. Din aceste cauze, mulți copii au plecat de la Dinamo, unii s-au orientat spre CS Dinamo, academie care se pregătește în „Ștefan cel Mare”, alții la alte cluburi din București.
În ultima clasificare a academiilor publicată de Federația Română de Fotbal, pentru anul 2024, SC Dinamo ocupă locul 25, cu un punctaj la limită, puțin peste 75, prag necesar pentru acordarea licenței de Superliga.
Credit FOTO: facebook
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER