UTA își dorește trei jucători de la Rapid, iar Alexandru Meszar a dezvăluit pentru ProSport cine sunt fotbaliștii pe care Mircea Rednic îi vrea din tabăra giuleștenilor.
UTA a câștigat play-out-ul Superligii, iar Mircea Rednic și-a îndeplinit obiectivul fixat de conducere la începutul acestui sezon: salvarea de la retrogradare. ProSport a aflat că în acest moment „Puriul” împreună cu cei din conducere lucrează la campania de achiziții.
ProSport a aflat că trei dintre jucătorii pe care fostul internațional, Mircea Rednic, 62 de ani, îi dorește la UTA sunt fotbaliști de la Rapid: Rareș Pop, Cătălin Vulturar și Claudiu Micovschi.
ProSport a luat legătura cu Alexandru Meszar, conducătorul formației arădene, iar acesta ne-a confirmat faptul că UTA dorește să le prelungească împrumuturile celor trei jucători. „Am terminat campionatul foarte bine, mai ales că obiectivul nostru fusese salvarea de la retrogradare, nu câștigarea play-out-ului sau calificarea în play-off. Însă, în campionatul următor ne dorim și noi mult mai mult. Vrem să ajungem în finala Cupei României, dar și să ne calificăm în play-off.
Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să ne facem un lot și mai bun pentru sezonul următor. În această perioadă noi cei din conducere și Mircea Rednic nu avem vacanță. Țin legătura în permanență cu Mircea și lucrăm și la campania de achiziții. Da, este adevărat: dorim să obținem prelungirea împrumuturilor lui Claudiu Micovschi, Cătălin Vulturar și Rareș Pop. Totuși, eu unul cred că la ultimul o să ne fie un pic mai greu să îi prelungim împrumutul deoarece nu știm dacă el își dorește cu adevărat să își continue studiile aici în Arad.
Dacă decide să urmeze o facultate la București, atunci în mod sigur nu o să mai dorească să vină sub formă de împrumut și de la vară de la Rapid. În iarnă, Pop a acceptat să rămână la noi sub formă de împrumut, deși Rapidul obținuse transferul său definitiv. Însă. vom vedea. Am așteptat ca Rapidul să își numească noul antrenor, iar acum vom demara discuțiile cu cei de acolo pentru a vedea dacă vom reuși să obținem împrumuturile respective. Ne-am dori în continuare să îi avem sub comanda noastră pe cei trei jucători. Ei au nevoie de continuitate în evoluții”, a spus Meszar.
Foto: Facebook FC Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER