Asta îi mai rămăsese: Florin Talpan a sărit la Diana Șoșoacă în dosarul dintre FCSB și CSA! Cum a pus-o la respect

Asta îi mai rămăsese: Florin Talpan a sărit la Diana Șoșoacă în dosarul dintre FCSB și CSA! Cum a pus-o la respect
Vezi galeria foto - 5 poze

Florin Talpan a avut un atac devastator împotriva Dianei Șoșoacă, după ce aceasta și-a exprimat punctul de vedere în conflictul FCSB – CSA Steaua București.

Juristul Florin Talpan a pus-o la zid pe Diana Șoșoacă. În urmă cu puțin timp, aceasta a vorbit despre războiul juridic dintre FCSB și CSA Steaua.

Florin Talpan a pus-o la punct pe Diana Șoșoacă în dosarul dintre FCSB și CSA

Diana Șoșoacă, aflată în campanie electorală, a criticat instanța care a judecat speța palmaresului sportiv disputat de FCSB și CSA Steaua, dar declarațiile ei au fost contracarete de juristul clubului din Ghencea.

„Nu există nicio eroare judiciară în dosarul cu palmaresul! Instanța s-a pronunțat în limitele investirii! Nu îți poți da cu părerea dacă nu cunoști dosarul. În plus, trebuie să fii specializat în proprietate intelectuală ca să înțelegi ceva. Altfel este greu!”, a declarat Talpan, potrivit Fanatik.

Este o nouă ieșire publică agresivă a acestuia, după ce în urmă cu doar câteva zile l-a contracarat și pe fostul premier Victor Ponta, pe marginea aceluiași subiect.

Talpan a avut un atac virulent și la adresa lui Victor Ponta

Conform aceleiași publicații, Talpan a mai transmis că judecătorii care au judecat dosarul cu palmaresul au fost foarte bine pregătiți profesional, el fiind uimit de cât de bine au redactat hotărârea.

Juristul de la CSA Steaua recunoaște că și pentru el respectivul dosar a fost foarte greu, dar a reușit să îl câștige având în spate o experiență în proprietate intelectuală de peste 20 de ani.

Talpan a comentat și comportamentul lui Ponta în litigiul dintre FCSB și Steaua, considerând că este unul inadmisibil, având în vedere că fostul premier este jurist.

„Nu numai că știe să citească o hotărâre pronunțată de instanță, dar o și înțelege. Astfel, să susții că FCSB este Steaua nu înseamnă doar că dai o impresie greșită suporterilor ambelor echipe, dar te faci de râs tu ca fost procuror.

Mai ales atunci când ai și avut un rol activ în aflarea adevărului, respectarea dispozițiilor legale și nu în ultimul rând respectarea hotărârilor instanței”, a mai spus Talpan.

Talpan a confirmat că șansele ca CSA Steaua să primească drept de promovare în sezonul viitor sunt infime

Pe de altă parte, juristul a mai precizat că șansele celor de la CSA Steaua București să primească drept de promovare în Superliga României la finalul sezonul competițional 2024 / 2025 sunt infime.

Talpan a precizat că este exclusă varianta ca echipa să se asocieze cu un privat, deoarece se va ajunge la situația din 1998.

La vremea respectivă, a avut loc privatizarea Stelei. Viorel Păunescu a trecut la conducerea echipei de fotbal, prin intermediul AFC Steaua, iar cinci ani mai târziu își făcea apariția Gigi Becali.

Publicat: 20 05. 2024, 22:19