Mircea Lucescu este atacat dur în scandalul blaturilor, aducându-i-se aminte că este tatăl Cooperativei și că a inventat Flacăra Moreni și Victoria București ca să încurce pe Steaua.
După ultimele afirmații făcute în spațiul public, Mircea Lucescu a primit o replică dură din partea unui fost antrenor.
Mircea Lucescu a spus, recent, că Unirea Urziceni și Oțelul Galați că au luat titlurile în 2009 și 2011 pentru că s-au dat bani mulți și așa a vrut cineva. A primit imediat o replică dură din partea lui Ioan Sdrobiș, care nu încetează să-l atace pe „Il Luce” de fiecare dată când are ocazia.
„Am văzut ce a zis, am citit și ce i-a răspuns Mircea Sandu. Foarte bine i-a făcut, că prea se crede Mafalda! Cum adică, Mircea Lucescu, marele «Il Luce», tocmai el vorbește despre jocuri de culise, de aranjamente?! Incredibil.
Omul ăsta nu mai încetează! Îmbătrânește urât, tare urât! Păi, tocmai el vorbește, care e «tatăl» Cooperativei?! El care a inventat Victoria și Moreni, s-o mai încurce pe Steaua, că nu putea s-o bată pe Steaua?!”, s-a revoltat Sdrobiș, potrivit gsp.ro.
Sdrobiș a povestit un eveniment petrecut în 1987, când el era antrenor la Oțelul și Mircea Lucescu la Dinamo. Acesta din urmă s-a dus în vestiarul gazdelor și le-a cerut ca meciul să se termine 3-3, iar Rodion Cămătaru, care voia să câștige „Gheata de Aur”, trebuia să marcheze cât mai multe goluri.
Ioan Sdrobiș, retras din fotbalul românesc în urmă cu 10 ani, este deranjat de faptul că Mircea Lucescu se dă marele sfătuitor și marele corect, afișându-se alături de cei de la Dinamo.
„Păi, poate că d-aia s-au unit alte echipe împotriva lor, să-i retrogradeze. I se întoarce ce a făcut el în fotbalul românesc”, a mai spus antrenorul care s-a retras în urmă cu un deceniu din fotbal.
Sdrobiș îi recomandă lui Mircea Lucescu să stea în banca lui și să nu mai spună lucruri din trecut, chiar dacă ar fi adevărate. El recunoaște că Lucescu a făcut multe lucruri bune la naționala de fotbal a României, dar și multe aranjamente.
„Trecutul lui e stricat, e pătat. Să nu mai vorbească el de blaturi și de aranjamente! Puțin bun-simț ar lăsa o imagine mai frumoasă măcar acum, la bătrânețe”, a încheiat el.
De-a lungul timpului, Sdrobiș a pregătit numai echipe din România, printre care Oțelul, U Cluj, Ceahlăul, Dacia Unirea Brăila, CSM Reșița Jiul, FC Vaslui, CFR Timișoara sau Farul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER