Atac în haită! Petrolul câștigă fără emoții cu Poli Iași, după un meci pe care l-a dominat copios și urcă pe locul 2 în SuperLigă. Gest huliganic al atacantului Kamberi, de la Poli Iași
Petrolul își continuă parcursul fără greșeală pe teren propriu și după penultima etapă din turul sezonului regulat. Victorie fără dubii în fața ”autobazei” Iașiului, scor 3-1 (1-1), iar ”lupii” lui Mehmet Topal urcă pe 2 în SuperLigă. Deși Poli a condus, doar cinci minute, ce-i drept, problema echipei învingătoare nu s-a pus în niciun moment.
Asta pentru că Petrolul a dominat copios pe toată durata partidei, a avut o posesie zdrobitoare și a fost singura preocupată de fotbal. Iașiul, care a jucat în inferioritate numerică din minutul 38, a venit la Ploiești chitită doar să apere egalul din start, iar tactica de a băga autobaza în poartă tot meciul s-a dovedit a fi falimentară pentru echipa lui Săndoi.
Bordeianu lovește din nou
Iașiul anunța prin vocea lui Emil Săndoi că vine la victorie la Ploiești, dar nu a demonstrat asta și pe teren. Înghesuită în propriul careu de multe ori de avântul ofensiv al ”lupilor”, echipa ieșeană a trecut rareori de centrul terenului, iar când a făcut-o nu a știut să lege 2-3 pase. Petrolul, cu un trident ofensiv Grozav – Mihnea Rădulescu – Tudorie în mare poftă de joc, a profitat de lentoarea moldovenilor, dar mai ales de lipsa lor de curaj și a căutat poarta adversă în permanență.
Contrar cursului jocului, Poli a deschis scorul la una din puținele apariții în terenul advers. Și la primul șut pe poartă. La o lovitură liberă de la 25 de metri, Alin Roman a mișcat scurt pentru Mihai Bordeianu, iar golgheterul surpriză al Iașiului, ajuns la a cincea reușită stagională, a șutat puternic, pe jos, surprizându-l pe Zima.
Poli s-a băgat în tranșee după golul marcat, iar Petrolul a început asediul, reușind rapid egalarea, prin Gicu Grozav. Jesus Fernandez a ieșit prost pe o centrare din corner, iar Grozav a înscris cu capul, de la bara a doua.
Gest huliganic al lui Florian Kamberi, eliminat pentru un pumn în figura lui Huja
Petrolul a căutat să stea sus, iar misiunea gazdelor a fost ușurată de gestul huliganic al atacantului albanez Florian Kamberi, care și-a lăsat echipa în inferioritate numerică.
În minutul 38, la un duel cu Huja în careul ploieștean, Kamberi i-a aplicat un pumn subtil oponentului, iar gestul său de mahala a fost sancționat cu eliminare directă de către arbitrul Vădana, după consultarea VAR.
Inițial, „centralul” le-a arătat galben ambilor jucători implicați în fază, însă a revenit și l-a eliminat pe atacantul Iașiului după ce a văzut imaginile pe monitor. Un gest inconștient al lui Kamberi, atacant care nu a marcat decât un gol în 14 etape pentru Poli Iași!
Doar Petrolul a fost pe teren în repriza a doua. Emil Săndoi a schimbat târziu, mult prea târziu
La cabine s-a intrat pe picior de egalitate, 1-1, deși pe teren a fost o singură echipă, cea a Petrolului. Iar în repriza secundă lucrurile au stat la fel. Poli a continuat să stea cu autobuzul în poartă, Petrolul a jucat fotbal, iar insistența i-a răsplătit pe elevii lui Mehmet Topal.
În minutul 53, Tudorie și-a adus echipa în avantaj, după ce a reluat în plasă de pe linia porții o minge bâlbâită de fundașii adverși, după ce Jesus Fernandez reușise să respingă un șut al lui Mihnea Rădulescu.
Dumitriu a fost și el aproape de gol, în minutul 65, dar Jesus Fernandez a scos de sub transversală, același goal-keeper al moldovenilor salvând și la șutul lui Rădulescu (74).
Tactica inexplicabilă a lui Emil Săndoi
Surprinzător, Iașiul nu a jucat nimic nici la 1-2. Dar nici nu a primit vreun semn de pe bancă, de la Emil Săndoi, care a întârziat nejustificat să schimbe. A făcut-o abia pe final, în minutul 87, când a scos un fundaș (Atanaskoski) și l-a trimis pe renegatul Harrison.
Au marcat însă tot ploieștenii, prin Mario Bratu (88), la șase minute după ce intrat în teren. Ricardinho a centrat perfect din banda dreaptă, Cătălin Itu a ratat intervenția, iar Mario Bratu a înscris de la bara a doua, închizând tabela la 3-1.
Deznodământ just, ba chiar blând după cum au decurs ostilitățile în teren, la finalul unui joc în care doar o echipă a fost preocupată de fotbal.
Petrolul acumulează 22 de puncte și urcă surprinzător pe locul 2 în clasamentul intermediar, în timp ce Iașiul, care a fost pentru cinci minute pe locul 4 (!), după golul marcat de Bordeianu, rămâne cu 17 puncte și coboară pe locul 10.
În ultima etapă a turului, Petrolul va juca la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, iar Poli va întâlni Oțelul pe teren propriu.