Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, s-a dezlănțuit la adresa arbitrilor, după ce echipa sa a condus cu 2-0 pe Universitatea Cluj, iar la final meciul s-a terminat cu un rezultat la egalitate.
Golurile ialomițenilor au fost marcate de Gele (16) și Toma (22), în timp ce oaspeții au revenit în repriza secundă prin reușitele lui Myranian (54) și Boboc (64).
Adi Mihalcea, tehnicianul nou-promovatei Unirea Slobozia, s-a declarat extrem de deranjat de prestația brigăzii de arbitri în meciul terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, scor 2-2, din etapa a 12-a din Superligă. Antrenorul le cere „fluierașilor” să îi respecte mai mult echipa, în contextul în care jucătorilor săi le-a fost anulat al patrulea gol la VAR în acest sezon.
Cel poreclit „Tăranul” critică atitudinea arbitrilor, care nu îl lasă să se exteriorizeze deloc pe banca de rezerve, și le transmite acestora că nu poate să stea „cu mâna la gură din minutul 1”. Mai mult decât atât, antrenorul ialomițenilor susține că Alex Chipciu, fundașul stânga al clujenilor, trebuia să fie eliminat de pe teren.
„E al patrulea gol, cred, anulat de VAR. Puteam face 3-2 la bara lui Camara, însă asta este. Dacă nu păcălim fotbalul, cu siguranță vor veni și victoriile. Nu știu dacă este lipsă de respect, dar vreau să fim respectați de arbitri. Nu suntem noi o putere, atitudinea lor nu este ok. Macăr eu să fiu respectat. Cu tot respectul, dar nu pot să stau cu mâna la gură din minutul 1. Chipciu putea să primească cartonașul roșu”, a declarat Adrian Mihalcea, la flash-interviu.
Antrenorul Unirii Slobozia își laudă elevii după evoluția în meciul contra liderului din Superligă și spune că nu are ce să le reproșeze, în ciuda faptului că aceștia au condus cu 2-0 încă de la jumătatea primei reprize, însă s-au văzut egalați în mitanul secund și s-au mulțumit până la urmă cu un singur punct. Totuși, Mihalcea le cere acestora să aibă aceeași atitudine ca în acest meci pentru ca echipa să-și îndeplinească obiectivul din acest sezon, salvarea de la retrogradare.
„Aș fi ipocrit să spun că nu sunt mulțumit în primul rând de atitudinea baieților. Au avut o altă atitudine, mult mai determinați. Am condus cu 2-0, un punct muncit. Ținând cont de valoarea adversarilor este un punct câștigat. Este bine pentru noi. Aportul fiecărui jucător este important, mă bucur pentru cei care au marcat, la fel cum mă bucur pentru toți.
Mai ales defensiv am făcut un joc bun. I-am și criticat când a fost cazul, dar trebuie să muncească, cum au făcut azi, pentru că trebuie să ne atingem obiectivul. Au schimbat cei trei mijlocași, plus vârfurile. Nu suntem obișnuiți să jucăm așa de rapid, de asta am fost egalați”, a concluzionat Mihalcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER