Politehnica Iași a fost destul de activă pe piața transferurilor în această vară. Moldovenii au achiziționat șapte jucători, dintre care șase străini, dar antrenorul Tony da Silva încă mai așteaptă întăriri.
Poli Iași s-a întărit în toate compartimentele în această vară, mai puțin în atac. Au venit un portar, trei fundași și trei mijlocași, concurența este acerbă pe fiecare post în poartă, în defensivă și în linia mediană, dar atacul continuă să sufere.
Ieșenii i-au pierdut în ultima perioadă pe Sergiu Buș (plecat la Corvinul Hunedoara) și Adel Bettaieb (plecat la Universitatea Cluj), dar nu au reușit să acopere posturile.
Astfel, după plecările lui Buș și Bettaieb, Iașiul a rămas doar în Shayon Harrison în ofensivă, în condițiile în care Andrei Gheorghiță a ratatat stagiul de pregătire din Bulgaria, din motive medicale.
Cum și Harrison a avut ceva probleme de sănătate, Tony da Silva a fost nevoit să joace fără vârf și să improvizeze în atac în meciurile amicale.
După fiecare meci disputat în stagiul de pregătire din Bulgaria, antrenorul Tony da Silva s-a arătat mulțumit de achizițiile făcute, dar a atras atenția că mai are nevoie de cel puțin un vârf.
Președintele Cornel Șfaițer este conștient că lotul trebuie întărit în compartimentul ofensiv și i-a promis tehnicianului Tony da Silva că va aduce încă doi jucători. Un vârf de atac și un mijlocaș defensiv care să îl înlocuiască pe brazilianul Carlos Jatoba, la care s-a renunțat recent.
„Vor mai veni jucători. Am avut o discuție cu Tony și am stabilit să mai aducem un număr 5, un mijlocaș central defensiv și un atacant. Dar atacantul este o prioritate, pentru că îl mai avem doar pe Harrison. Nu ne grăbim, pentru că vrem să luăm decizia cea mai bună. În rest, eu zic că suntem echilibrați pe compartimente. Echipa lucrează bine în cantonament și ne dorim să nu mai avem emoțiile din sezonul trecut, când am stat cu sufletul la gură până în final. Eu sunt încrezător că echipa va arăta bine în campionatul viitor”, a declarat președintele Cornel Șfaițer pentru ProSport.
Achizițiile realizate de Poli Iași în această vară: Jesus Fernandez (portar), Guilherme Araujo Soares, Claudio Moreira da Silva (fundași centrali), Carmo Goncalo Filipe Teixeira (mijlocaș central), David Atanaskoski (fundaș stânga), Valentin Gheorghe (Universitatea Cluj) și Tailson (extremă).
Poli Iași are o serie de meciuri dificile la începutul noului sezon al Superligii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER