Atacantul Bogdan Stancu a refuzat salariul de 30.000 de euro pe lună de la Gigi Becali și a preferat să se retragă din fotbal! Cum arată și ce face acum fostul internațional român, devenit milionar după transferul în Turcia, la Galatasaray
Ajuns la vârsta de 36 de ani, Bogdan Stancu s-a retras din fotbal, după ce în urmă cu doi ani refuza o ofertă extrem de atractivă din partea lui Gigi Becali pentru a reveni la FCSB.
Atacantul Bogdan Stancu a refuzat salariul de 30.000 de euro pe lună de la Gigi Becali și a preferat să se retragă din fotbal! Cum arată și ce face acum fostul internațional român, devenit milionar după transferul în Turcia, la Galatasaray
Fostul internațional român nu mai are echipă din martie 2022, când s-a despărțit de divizionara secundă din Turcia, Eyupspor, și nu pare să mai aibă de gând să revină în fotbalul de performanță.
În ultimele luni, Stancu a fost foarte activ pe rețelele de socializare, unde și-a ținut urmăritorii la curent cu activitățile sale. Fostul atacant și-a petrecut marea parte a timpului alături de familie.
În urmă cu un an, „Motanul” recunoștea că a fost dorit de Gigi Becali la FCSB în 2021, însă nu a putut da curs propunerii, deoarece își dăduse cuvântul unei alte echipe din Turcia.
„Da, am fost dorit anul trecut, am ales să mai joc încă un an în Turcia. A fost altă situație. Eu îmi dădusem cuvântul că o să mai joc acolo încă un an și nu am putut să revin”, a spus Stancu, în 2022.
Gigi Becali a recunoscut că și-a dorit să-l readucă pe Bogdan Stancu la FCSB, în vara lui 2021. Latifundiarul dezvăluia că atacantul i-a promis că va mai evolua doar în roș-albastru în România.
„Am auzit că Bogdan Stancu este liber și normal că m-am gândit că ar fi bine să vină la noi. Nu vreau să vă fentez, dar băiatul mai are contract acolo până pe 15 iunie. Mi-a spus că le-a promis ceva, sunt alegeri acolo. Mi-a zis că se ține de cuvânt!
Pe data de 15 sunt alegerile. Dacă nu iese bașkanul și nu-i dă cât trebuie să-i dea, atunci vine 100% la FCSB. S-a întâlnit cu mine, ca să mă vadă. Mi-a spus că va juca în România doar la FCSB. Dă 40 de goluri într-un an aici, ne trebuie un atacant”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Ulterior, patronul de la FCSB anunța public că i-a oferit nu mai puțin de 30.000 de euro pe lună lui Stancu pentru a-l convinge să semneze. În cele din urmă, demersul lui Becali n-a avut succes.
„Cu Bogdan Stancu uite acum am vorbit, m-a sunat el, avea o datorie să mă sune, să-mi spună. I-am mărit oferta, i-am dat 30.000”, declara Gigi Becali.