Atacantul camerunez pe care Gigi Becali l-a vrut la FCSB în vară dă goluri importante în Israel. Transferul a căzut după ce miliardarul l-a acuzat pe vârf că nu vrea să facă vizita medicală

Sursa foto: Profimedia 04/07/2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali a fost la un pas de un transfer important în perioada de mercato, dar mutarea a picat fiindcă l-a acuzat pe atacantul camerunez că nu vrea să facă vizita medicală, iar acum dă goluri pe bandă rulantă în Israel.

După despărțirea de Andrea Compagno, FCSB a căutat un atacant de careu pentru a acoperi locul lăsat liber de italian. Patronul roș-albaștrilor a pus ochii pe fostul jucător de la FC Argeș, dar mutarea lui Arnold Garita a picat din cauza unor neințelegeri între cele două părți.

Arnold Garita, debut în forță la Hapoel Beer Sheva

Atacantul camerunez a fost dorit cu insistență de campioana României, dar mutarea a picat dintr-un motiv incredibil. Fotbalistul nu s-a prezentat la controlul medical înainte de semna contractul.

La scurt timp, Arnold Garita a ajuns în Israel, la Hapoel Beer Sheva, acolo unde a marcat deja de două ori în primele cinci partide. La formația din prima ligă israeliană, Garita este coleg cu fostul jucător de la Rapid, Antonio Sefer. Ambii și-au trecut numele pe tabela de marcaj în victoria obținută cu Hapoel Ierusalim, 3-1.

Arnold Garita a evoluat în România pentru FC Argeș, formație la care a marcat de 14 ori în 40 de meciuri. După un sezon foarte bun în Superliga s-a transferat la Al-Faisaly, dar Gigi Becali l-a dorit la campioana României și a insistat pentru venirea atacantului.

Garita mi-a plăcut întotdeauna. Am auzit niște zvonuri că am semnat contractul cu el. Trebuia să vină luni să facă vizita medicală la genunchi și n-a venit. Dacă n-a venit nici marți, i-am sunat impresarul și i-am zis să nu mai vină deloc. Aici nu ne jucăm, FCSB e club serios! Nu știu de ce n-a venit, nu mă interesează. Garita, la revedere”, a declarat Becali, la Digisport.

  • 600.000 de euro e cota atacantului, potrivit Transfermarkt.
  • A mai evoluat la Châteauroux, Bristol City, Plymouth, Charleroi, Dunkerque, Boulogne, Villefranche, Bourg-en-Bresse.

3,6 milioane de euro a investit Gigi Becali pentru întărirea ofensivei

Finanțatorul campioanei Superligii a băgat adânc mâna în buzunar pentru a întări compartimentul ofensiv. Cel mai scump transfer este cel al atacantului Daniel Bîrligea pentru care le-a achitat rivalilor de la CFR Cluj două milioane de euro. Fotbalistul a demontrat deja că își merită locul la FCSB, marcând de trei ori în cinci partide.

Daniel Popa este celălalt atacant transferat înainte de startul campionatului. Pentru mutarea la FCSB, U Cluj a încasat 300.000 de euro. A bifat 18 meciuri în care a punctat de două ori și a dat patru pase decisive.

Marius Ștefănescu este al treilea transfer realizat în ofensivă pentru care Gigi Becali a plătit 1,3 milioane de euro către Sepsi OSK. Din postura de extremă dreapta, Ștefănescu a marcat trei goluri în 16 partide.

Publicat: 07 10. 2024, 16:51