Atacantul care a marcat în acest sezon al preliminariilor Europa League, prezentat oficial în Superliga României: „Bine ai venit!”

Atacantul care a marcat în acest sezon al preliminariilor Europa League, prezentat oficial în Superliga României: „Bine ai venit!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul care a reușit să înscrie în acest sezon al preliminariilor Europa League a fost prezentat oficial la o echipă din Superliga României. Atacantul a semnat un contract ce va fi valabil până în anul 2027.

Sergiu Buș (31 de ani) a plecat de la Corvinul Hunedoara, echipă alături de care a evoluat în meciurile din cupele europene. După eliminarea din preliminariile Conference League, jucătorul a decis să se despartă de hunedoreni și să semneze cu o nouă grupare.

Sergiu Buș a semnat cu Hermannstadt, după plecarea de la Corvinul Hunedoara

Este vorba despre Hermannstadt, cu care Sergiu Buș a semnat un acord ce va fi valabil timp de trei sezoane, până în vara lui 2027.

Sibienii au venit cu un anunț oficial cu privire la transferul atacantului printr-o postare publicată pe rețelele de socializare.

„Bine ai venit la FCH, Sergiu Buș! Vârful de atac în vârstă de 31 de ani originar din Cluj-Napoca a semnat un contract valabil pentru acest sezon.

În carieră, acesta a mai evoluat pentru CFR Cluj, Alba Iulia, FCM Tg.Mureș, Gaz Metan Mediaș, Corona Brașov, ZSKA Sofia (Bulgaria), Sheffield Wednesday (Anglia, Championship), Astra Giurgiu, Levski Sofia (Bulgaria), Seongam FC (Koreea de Sud), Chindia Târgoviște, Poli Iași și Corvinul Hunedoara, echipă pentru care a evoluat în 6 partide din preliminariile UEFA Conference League, UEFA Europa League și Supercupa României și a înscris un gol.

Sergiu este cotat la suma de 250.000 de euro pe site-urile de specialitate”, au anunțat cei de la Hermannstadt, prin intermediul unei postări făcute pe contul oficial de Instagram al clubului.

Sergiu Buș a jucat pentru Corvinul Hunedoara în șase partide disputate în noul sezon, cinci în cupele europene și una în Supercupa României. Acesta a înscris un gol în meciul jucat de trupa lui Florin Maxim cu rivalii de la Paksi, scor 4-0, dar a și ratat o lovitură de la 11 metri în duelul din turul secund preliminar din Europa League cu formația croată HNK Rijeka, scor 0-0 în tur și 1-0 în meciul retur.

Marius Măldărășanu l-a vrut pe Sergiu Buș la echipa sa

De altfel, la scurtă vreme după ce Hermannstadt a câștigat pe teren propriu cu FCSB, scor 2-0, Claudiu Rotar, patron al grupării antrenate de Marius Măldărășanu, a transmis că are de gând să aducă la formația sa un nou atacant.

Asta după ce s-a aflat că Jovan Markovic, cedat sub formă de împrumut de la Universitatea Craiova, va trebui să fie supus unei intervenții chirurgicale, motiv pentru care sibienii nu se mai pot baza pe serviciile sale.

Conform publicației GSP.ro, Hermannstadt a avut de ales între atacanții Sergiu Buș și Bogdan Chipirliu, însă tehnicianul echipei l-a preferat pe cel dintâi.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×