Va juca sau nu Eric Omondi la Poli Iași? Asta e întrebarea care îi frământă de ore bune pe suporterii Iașiului, dar și pe cei ai Aradului. Asta după ce atacantul kenyan de 29 de ani s-a filmat, în glumă sau nu, în tricoul grupării din Copou.
Atacantul kenyan Eric Johana Omondi, 29 de ani, și-a anunțat marți la prânz posibila viitoare destinație și implicit despărțirea de UTA Arad printr-o postare ce pare mai mult decât sugestivă.
Omondi s-a filmat în tricoul Politehnicii Iași și a postat clipul pe Instagram, fiind vizionat de mai mulți fani ai formației pregătite de Mircea Rednic.
Eric Omondi a ajuns în România în octombrie 2023, iar în sezonul trecut a avut 5 goluri și 7 pase decisive în 26 de meciuri pentru UTA. Atacantul african încă este sub contract cu UTA până pe 30 iunie, dar nu se va prezenta la reunirea arădenilor, programată miercuri.
În timp ce Omondi pare să-și fi anunțat posibila venire la Iași prin postarea sa, moldovenii neagă mutarea. Ba chiar președintele Cornel Șfaițer s-a arătat surprins și afirmă că atacantul african nu se regăsește pe lista sa.
„Omondi nu este pe lista noastră. Nu este și nici nu a fost, nu am avut niciun fel de discuții cu el sau cu vreun agent. Nu știu cum este posibil ca jucătorul să se fotografieze cu tricoul Iașiului”, a fost reacția președintelui Cornel Șfaițer.
După ce imaginea a început să circule pe rețelele de socializare, Omondi a șters postarea. Rămâne de văzut dacă mutarea se va concretiza în cele din urmă, după ce Omondi își va rezilia contractul cu UTA, ori postarea fotbalistului african a fost o simplă glumă.
Înainte de a ajunge la Arad, Omondi a jucat în Thailanda, la Muangthong United, unde a marcat 10 goluri în 28 de partide. În cariera sa, atacantul kenyan a mai evoluat la echipele Mathare United (Kenya), Vasalunds, Brommapojkarna, J-Sondra (Suedia) și Beveren (Belgia). Eric Omondi a jucat și la naționala Kenyei, marcând 4 goluri în 36 de meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER