Atacantul cumpărat de Dan Șucu cu un milion de euro a fost dat afară din lotul Rapidului chiar înainte de meciul cu FCSB.
Marius Șumudică a luat o decizie clară în ceea ce-l privește pe fotbalistul său.
Timotej Jambor nu a fost inclus în lotul Rapidului pentru meciul cu FCSB din etapa 14. Atacantul slovac a fost lăsat în afara listei la fel ca etapa trecută, scor 5-0, cu Farul Constanța.
Dan Șucu a plătit un milion de euro pe Jambor, dar fostul vârf de la Zilina nu a reușit să se impună în Giulești. În 10 meciuri la Rapid, slovacul a dat o pasă decisivă, fără să marcheze vreun gol. După legitimarea lui Aaron Boupendza, slovacul a fost scos din schemă de Marius Șumudică.
Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, a anunțat că nici nu se pune problema ca Timotej Jambor să plece de la echipă.
„Jambor este la antrenament, voi alcătui lotul astăzi după antrenament și îl voi prezenta directorului sportiv. Nu m-am gândit nicio secundă să plece Jambor.
Duminică va fi un derby şi cu siguranţă se vor motiva. FCSB este o echipă bună, campioana ţării, a ajuns să joace în grupele Europa League, iar asta înseamnă foarte mult.
Iar rezultatul de aseară nu poate decât să îi motiveze înaintea meciului cu noi. Nu ştiu dacă e elocvent meciul cu Rangers pentru că lor le-au lipsit mulţi titulari, aşa că sigur vor avea altă faţă duminică în derby. Vor dori să şteargă cu buretele acel insucces.
Sunt ferm convins că adversarii vor schimba echipa, vor apărea jucători noi în primul 11 şi atunci trebuie să fim pregătiţi. Nu e greu să îţi dai seama cu ce echipă va juca FCSB duminică”, a declarat „Șumi” înainte de FCSB – Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER