Atanas Trică s-a săturat de situația de la Universitatea Craiova! Nepotul lui Ilie Balaci, mesaj clar pentru Mihai Rotaru. „Sunt dezamăgit! Să nu fiu luat să cerșesc minute!”
Atanas Trică (19 ani), nepotul legendarului Ilie Balaci, s-a săturat de situația în care se află la Universitatea Craiova.
Atanas Trică s-a săturat de situația de la Universitatea Craiova! Nepotul lui Ilie Balaci, mesaj clar pentru Mihai Rotaru
Atanas Trică a bifat doar 123 de minute în trei meciuri jucate în sezonul 2023-2024 pentru Universitatea Craiova, iar atacantul lui Mihai Rotaru este dezamăgit de situația în care se află după ce în ediția precedentă a jucat la CSA Steaua.
Nepotul legendarului Ilie Balaci a pus piciorul în prag și a transmis că este dezamăgit de faptul că antrenorii Universității Craiova nu îi dau șanse. Mai mult, acesta a avut un mesaj clar pentru conducătorii clubului din Bănie.
„La club, nu prea știu ce să spun, nu prea mai a cuvinte. Sunt dezamăgit că nu primesc șanse. Am tot fost trimis la echipa a doua, mi-am făcut șansa acolo, am dat gol meci de meci. Consider că merit și eu mai multe șanse.
Îi las pe antrenori să decidă. Sunt atacanți mult mai buni decât mine, mai experimentați. Eu îmi fac treaba unde sunt trimis. V-am spus ce simt eu, să nu fiu luat că cerșesc minute. Îmi aștept momentul, ca orice alt jucător.
(n.r. Te gândești să pleci?) Rămâne de văzut. Sunt puțin supărat, nici nu aveam drept de joc în Youth League. Vom vedea din iarnă ce se va întâmpla.
Cu domnul Papură am o relație foarte bună pentru că el, până să plece Reghecampf, a fost la echipa a doua antrenor. Am avut meciuri foarte bune alături de el. Vom avea o discuție. Nu știu ce să zic, e normal, orice jucător e dezamăgit când nu prinde minute. Sunt dezamăgit, orice jucător vrea să joace. E mult mai grav dacă nu dorești să joci.
Nu pot să spun că puteam să fac în anumite meciuri diferența, dar cred că puteam să joc. Îmi doresc să joc la un nivel cât mai bun. Am avut discuții, rămâne de văzut dacă va fi o ofertă, inclusiv din liga a doua, nu aș refuza un împrumut pe șase luni”, a spus Atanas Trică, la conform Fanatik.
Cotat de site-urile de specialitate la 100.000 de euro, Atanas Trică (19 ani) a revenit la Universitatea Craiova în vara lui 2023 după ce un sezon a fost împrumutat la CSA Steaua, iar în ediția actuală a bifat 123 de minute în trei meciuri, dintre care 59 în Superliga și 64 în Cupa României.
În tricoul formației patronate de Mihai Rotaru, Atanas Trică a adunat 148 de minute în 7 meciuri și a dat un gol.
- 19 meciuri și trei goluri a avut Atanas Trică în sezonul 2022-2023 la CSA Steaua