FCSB, aproape de un transfer bombă! Atletico Madrid, pe urmele lui Tavi Popescu. „M-au sunat!”
Tavi Popescu (19 ani) nu trece printr-o perioadă bună din punct de vedere sportiv, însă internaționalul român este în continuare urmărit de echipe puternice din Europa.
Chiar dacă prestațiile internaționalului român din sezonul 2022 – 2023 nu au fost cele mai bune, o echipă din La Liga este pe urmele lui.
Adrian Ilie (48 de ani), fostul mare internațional român care a jucat și în Spania, a dezvăluit că a fost contactat de către oficialii unei echipe din La Liga pentru a afla informații despre Tavi Popescu.
Atletico Madrid, pe urmele lui Tavi Popescu
Conform celor spuse de către Adrian Ilie, echipa interesată de Tavi Popescu a terminat pe unul dintre primele patru locuri în sezonul precedent din La Liga. În ediția precedentă, Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid și Sevilla au fost echipele care s-au clasat pe primele patru poziții.
În cele din urmă, fostul mare fotbalist al României a recunoscut că oficialii lui Atletico Madrid i-au cerut să îl monitorizeze pe Tavi Popescu, doar că în prezent este de părere că fotbalistul lui FCSB nu ar putea face pasul în La Liga.
„L-am urmărit special la meciul cu Finlanda de la echipa națională. Special m-am uitat, pentru că m-au sunat ca să le dau o părere de-a mea undeva de afară, o echipă… M-au sunat de la o echipă din Spania, ca să le spun ce văd eu la acel jucător. E o echipă din Primera, din primele 4. În sensul în care au terminat anul trecut, nu anul ăsta, că… S-ar putea să fie Atletico.
Azi dacă aș da un răspuns… Nu! Nu cred (n.r.- dacă va putea ajunge un fotbalist important)! Nu pentru că nu e în formă, ci, după cum a zis și Gigi Becali, am impresia că a uitat să mai joace fotbal. Ca și cum în momentul de față el este din nou la copii și juniori. A uitat parcă elementele de bază.
A avut o perioadă foarte bună acum ceva timp, în care îi ieșeau cam toate lucrurile… Este însă genul puțin umflat de presă, iar toate lucrurile veneau de la sine. S-a dovedit după aceea că nu era chiar așa…
După părerea mea, nu este într-o scădere de formă, cred că nu mai joacă fotbal în acest moment. Ar trebui să discute cineva de la club cu el, pentru că talent se vede că are, dar trebuie să-l echilibreze cumva…”, a declarat Adrian Ilie, potrivit Fanatik.