:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FCe-spune-presedintele-Rapidului-despre-interesul-lui-Leipzig-pentru-transferul-lui-Andrei-Borza-scaled.jpg)
Andrei Borza, fundașul stânga al Rapidului, este unul dintre cei mai curtați jucători din Superliga. Internaționalul de tineret, 19 ani, a devenit titular incontestabil pentru giuleșteni sub comanda lui Marius Șumudică și traversează un sezon excelent.
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a dezvăluit că a primit mai multe oferte pentru tânărul fundaș lateral, însă acestea au fost refuzate atât în perioada de mercato din vară, cât și în cea din iarnă.
Oficialii celor de la Rapid au considerat că Andrei Borza ar fi fost greu de înlocuit în angrenajul echipei, în condițiile în care obiectivul principal al Rapidului rămâne calificarea în cupele europene. Fundașul a fost transferat de giuleșteni de la Farul Constanța, în vara anului 2023, pentru suma de 800.000 de euro.
„Nu e nimic accentuat din partea lui Leipzig. Nu avem vreo ofertă oficială la club. Nu știu dacă au venit la meci. Am avut oferte în vară și în iarnă pentru Borza. Au venit multe cluburi să-l vadă. Nu am vrut să-l dăm în iarnă, pentru că e important pentru noi. Vrem să ajungem în cupele europene”, a declarat Victor Angelescu.
Despre transferul lui Andrei Borza a vorbit și impresarul Giovanni Becali. „Sunt echipe care îl vor și care au nevoie de un fundaș stânga, un stângaci, cum are nevoie și naționala României. E puțin ofensiv, dar încet, încet văd că a învățat să se și apere. Depinde numai de el. Încă nu are 20 de ani și e pe buzele mai multor cluburi”, a transmis cunoscutul impresar.
Viorel Moldovan a confirmat transferul fotbalistului kosovar Drilon Hazrollaj, în vârstă de 21 de ani, de la care se așteaptă să fie noul Rrahmani.
„Este un jucător pe care Rapid l-a monitorizat de foarte mult timp (n.r. – Drilon Hazrollaj). Era în vizorul nostru, un internațional kosovar foarte talentat. E un jucător de bandă, joacă winger dreapta, de picior stâng, are calități foarte bune, abilități tehnice bune, marcator. Un jucător tânăr, de perspectivă, sperăm să fie al doilea Rrahmani, de ce nu? Asta a fost ideea, să recrutăm tineri în perspectiva campionatului viitor, care pot fi valorificați mai târziu. Îl așteptăm din vară. (n.r. – Vine sigur din vară?) Da”, a declarat Viorel Moldovan pentru ProSport, la „Exclusiv Rapid”.