Austriacul Arnel Jakupovic este transferul bombă cu care Gigi Becali atacă Europa! Atacantul de 25 de ani a trecut pe la Juventus Torino când avea 20 de ani și costă 1.200.000 de euro

Austriacul Arnel Jakupovic este transferul bombă cu care Gigi Becali atacă Europa: atacantul de 25 de ani a trecut pe la Juventus Torino când avea 20 de ani!

Pentru a-l aduce în Superliga, FCSB ar trebui să achite nu mai puțin de 1,2 milioane de euro clubului de care aparține acum!

Austriacul Arnel Jakupovic este transferul bombă cu care Gigi Becali atacă Europa

După ce a trecut, la nivel de juniori, pe la echipe precum Juventus Torino sau Middlesbrough, Arnel Jakupovic rupe plasele acum în prima ligă din Slovenia pentru NK Maribor și a intrat în atenția lui FCSB, echipa aflată foarte aproape să cucerească titlul în Superliga.

Potrivit AS.ro, pentru a-l achiziționa pe golgheterul la zi al campionatului sloven, roș-albaștrii ar fi nevoiți să achite 1,2 milioane de euro, o sumă care nu ar reprezenta un efort major pentru Gigi Becali, mai ales acum când este atras de mirajul Ligii Campionilor.

Cu toate astea, nimic nu este încă bătut în cuie, întrucât se știe foarte bine că FCSB mai testează și alte piste pentru postul de atacant, precum Denis Alibec sau Louis Munteanu, așa cum a dezvăluit în mai multe rânduri patronul clubului.

  • 34 de meciuri, 18 goluri și trei pase decisive a adunat Arnel Jakupovic în acest sezon pentru NK Maribor, în toate competițiile

  • 700.000 de euro este cota de piață a atacantului, conform Transfermarkt

Gigi Becali e gata să semneze cu Denis Alibec! Detalii despre contractul pe care i-l oferă FCSB

Gigi Becali e gata să semneze cu Denis Alibec și a oferit detalii despre contractul pe care i-l oferă FCSB atacantului, dacă se va despărți de qatarezi.

„Alibec, dacă e liber, e bun, te folosești de el. Îi faci contract pe un an și îți faci treaba cu el. Trebuie riscat. Aș risca 2-3 milioane, dar pot lua 50. Eu să iau acum campionatul și după știu ce să fac, am învățat din greșeli”, a declarat Gigi Becali.

Publicat: 22 04. 2024, 17:36
Actualizat: 22 04. 2024, 17:53