„Avem un oraș obosit. Petrolul este singurul lucru viu din Ploiești!”. Câte bilete vinde echipa de pe locul doi din Superliga

FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Petrolul este pe locul doi în clasamentul Superligii României, cu o etapă înaintea terminării primei părți a campionatului. După 14 etape, ploieștenii sunt neînvinși pe teren propriu și au vor evolua mâine, de la ora 18:30, în deplasare, la Sepsi.

Conducerea clubului a salutat parcursul echipei și a cerut din nou ajutor autorităților locale pentru a putea merge înainte pe aceeași linie a performanței.

Care e situația de la Petrolul: „Unii jucători sunt cu salariile la zi, cea mai mare întârziere este de două luni”

„Unii jucători sunt cu salariile la zi, cea mai mare întârziere este de două luni. Diferența este făcută de perioada în care a venit. Primele de joc sunt la zi. Pentru Zima a fost o singură ofertă, cea de la FCSB. Dacă nu era vândut nu s-ar fi putut achita din datorii”, a dezvăluit președintele clubului, Claudiu Tudor.

El a vorbit și despre contextul general financiar al clubului. „Media biletelor vândute de Petrolul în acest tur de campionat a fost de 3609 tichete. La acestea se adaugă abonamentele, puțin peste 1200. Deci nu încasăm nici pe departe o avere din asta, mai ales că avem cele mai ieftine bilete din Superligă. Cheltuielile pentru un singur meci pe teren propriu se ridică undeva la 20.000 de euro. Turcii au dat 5 la sută din banii promiși, dar doreau să ia decizi în club. Despărțirea nu a avut însă legătură cu asta. Ei nu au respectat protocolul de investiție. Singurii oameni de afaceri care au venit lângă Petrolul au fost din București. Așteptăm ajutorul autorităților locale. 75 la sută dintre cluburi primesc ajutor de la stat, a mai spus acesta”, a mai spus fostul fotbalist al Petrolului, aflat în conducerea clubului de patru ani.

Oficialul ploieștean a punctat: „Avem un oraș obosit. Petrolul este singurul lucru viu din Ploiești. Cu altă situație ne-am bate chiar pentru locul 1 în clasament”.

De ce nu se transformă clubul din ONG în S.A.

Vice-președintele clubului ploieștean, Cristian Fogarassy, a lămurit o dilemă organizațională. „Clubul nu se transformă în SA pentru că nu a existat nicio solicitare de a fi cumpărate acțiuni. Transformarea în SA presupune pierderea sponsorizărilor pe care le primește ca ONG. Sponsorii dau bani din impozitul pe profit, nu din propriul buzunar. În acest moment 50 la sută din buget este asigurat de sponsorizari. Se lucrează la un proiect de lege care să permită o variantă hibridă, SA și ONG, dar deocamdată legea nu permite asta”, a explicat acesta.

Publicat: 01 11. 2024, 14:49
Actualizat: 01 11. 2024, 15:24