Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din cadrul Federției Române de Fotbal, a lămurit situația lui Mihai Pintilii și, în general, a antrenorilor fără Licența Pro.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, a declarat recent că are de gând să îl lase în continuare pe Mihai Pintilii la cârma echipei și așteaptă sancțiunea din partea Federației Române de Fotbal.
Finanțatorul roș-albaștrilor a primit și un răspuns în acest sens.
Lucian Burchel a explicat de ce Mihai Pintilii nu poate da indicații de pe banca tehnică și ce sancțiuni riscă dacă încalcă regulamentul: atât suspendare, cât și amendă.
„Pintilii nu este antrenor, el nu are nicio calificare pentru meseria aceasta. A început în septembrie un curs pentru dobândirea calificării și cursul durează cam un an și opt luni.
FCSB nu ne-a trimis nicio solicitare pentru ca Mihai să fie interimar pentru 30 de zile, atât cât permite regulamentul să fie interimatul. Din auzite, clubul a trimis o solicitare către UEFA, pentru că în acel moment încă mai evolua în cupele europene. Probabil că oamenii de acolo s-au gândit că dacă le-a aprobat UEFA nu mai au nevoie să se adreseze și Școlii Federale de Antrenori.
Noi vom monitoriza în continuare situația și vom sesiza departamentul juridic din Federație și apoi Comisia de Disciplină dacă regulamentul va fi încălcat. La fel am procedat și în cazurile în care s-au aflat Croitoru, Poenaru, Prepeliță.
ROAF și Regulamentul privind Statutul Antrenorului prevăd și amenzi, și etape de suspendare. În sezonul trecut chiar au fost dictate etape de suspendare pentru tehnicienii care dădeau indicații fără să fi avut dreptul. Așa că nu are dreptate cine susține că nu au existat sancțiuni și că ne-am fi sesizat abia acum, cu cazul lui Pintilii. Lumea trebuie să priceapă că în antrenorat, la fel ca în oricare meserie, îți trebuie o calificare. Pintilii nu poate avea acum contract de antrenor, nu are dreptul să transmită indicații și nici să conducă echipa”, a spus Lucian Burchel, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER