Avocatul din atacul lui Mircea Rednic face dezvăluiri! „Îți deschide mintea, poți gândi și vorbi divers”

Redactor:
Călin MNERIE
Avocatul din atacul lui Mircea Rednic face dezvăluiri! „Îți deschide mintea, poți gândi și vorbi divers”
FOTO: Alexandra FECHETE/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

UTA este una dintre echipele ce au schimbat din nou foarte mult la nivel de lot în această vară, dar sosirile și plecările au continuat și în toamnă. De aproape o lună la Arad a sosit Agustin Vuletich (32 de ani), un atacant argentinian cu origini croate, de 1.85 metri, care i-a luat locul în ofensiva gândită de Mircea Rednic lui Imoh Ezekiel.

Nigerianul și-a reziliat contractul, în timp ce sud americanul a fost al 16-lea fotbalist care a debutat la gruparea arădeană în acest sezon.

Vuletich: „E o ocazie foarte importantă în cariera mea și vreau să profit de ea”

Vuletich a mai evoluat în Europa, la AC Bellinzona (Elveția), Salernitana (Italia), Potenza (Italia) și Arouca (Portugalia), dar majoritatea carierei sale a petrecut-o în Argentina sau la alte echipe sudamericane.

Cel mai prolific sezon l-a avut în camionatul Columbiei, pentru Independiente Medellin, în 2021. Aici a înscris 13 goluri, în 37 de meciuri.

„Sunt de puțin timp aici, dar simt că poate fi o experiență bună atât pentru mine, cât și pentru echipa mea. Am venit să ajut nu doar din rolul meu de atacant, dar din toate punctele de vedere ale unui profesionist. Eu încă din Argentina am muncit ca să vin aici și să fac lucruri frumoase cu UTA, căci pentru mine e o ocazie foarte, foarte importantă în cariera mea și vreau să profit de ea. Aș vrea să marchez în fiecare meci, doar că am sosit aici în urmă cu 20 de zile, când campionatul era deja început de ceva timp și fără să fi avut o pregătire precompetițională împreună cu echipa. Eu știu că toată lumea așteaptă de la un atacant să marcheze, dar și eu la fel și, mă gândesc, că și antrenorul m-a adus ca să dau goluri. Dar, sunt liniștit pentru că mă simt cu adevărat bine. Chiar dacă am venit de curând și trebuie să mă acomodez cu noul campionat, cu noii colegi și un antrenor care-mi cere lucruri diverse, e tot fotbal până la urmă. Se joacă 11 la 11 și știu ce am de făcut, sunt liniștit pentru că-mi analizez și eu munca și prestațiile”, au fost primele impresii ale argentinianului în tricoul echipei UTA.

Argentinianul știe istoricul lui Mircea Rednic la Dinamo

Fotbalistul va împlini 33 de ani duminică, la o zi după meciul echipei sale cu Dinamo, de sâmbătă seara de pe „Arcul de Triumf”. Vuletich știe și că Mircea Rednic are un trecut special cu clubul bucureștean.

„Am văzut meciul (n.red. – Dinamo – FCSB 0-4, de miercuri seara, în Cupă), Dinamo e o echipă importantă, cu o istorie pe care toată lumea o știe aici și cu mulți suporteri care merg la stadion să-și susțină echipa. De Dinamo am auzit și înainte de a veni în România, e un club cunoscut în lume, dar mai cred că în acest campionat e mult echilibru. Văd că sunt și multe remize, dar și că oricine poate bate pe oricine. Așa că mergem și noi acolo cu mentalitatea de a câștiga. Eu cred că avem o echipă puternică pe toate posturile și că ne putem întoarce acasă cu cele trei puncte. Nu știu cum vor fi sâmbătă. Ori vor fi motivați pentru a se ridica de la pământ, ori vor fi puțin triști pentru înfrângere. Dar, ne gândim mai ales la noi și vrem să câștigăm meci de meci și să jucăm pentru titlu. Înainte de veni la Arad m-am uitat puțin pe profilul dânsului (n.a. Mircea Rednic), e important ca un fotbalist să aibă cât mai multe informații despre echipa la care vine. Așadar, știam că Mister a lucrat la Dinamo. Acum nu știu dacă e o partidă specială pentru el pentru că a trăit vreo situație mai neplăcută, dar ceea ce știu e că un jucător sau un antrenor care înfruntă o echipă la care a lucrat e mereu ceva special. Dacă dânsul dorește să câștige, noi ne dorim să câștigăm de două ori mai mult”, a mai punctat sud americanul.

Vuletich și-a luat diploma de avocat: „Îți deschide mintea, poți gândi și vorbi divers”

În paralel cu cariera de fotbalist, argentinianul a absolvit și Facultatea de Drept în țara natală.

„Datorită părinților mei mereu am avut obișnuința că trebuie să învățăm. Eu la facultate am ales să devin avocat, mulțumesc lui Dumnezeu am terminat drumul la Universitate, dar acum vreau să joc încă mulți ani. Având o diplomă de acest gen e important pentru viitor, dar și pentru acest moment. Îți deschide mintea, poți gândi și vorbi divers, cunoștințele pe care le ai sunt mereu importante. Știu că în fotbal nu e ceva normal, ca un jucător să termine facultatea, eu sunt fericit pentru asta, dar o să continui să fiu fotbalist. Nu vreau să spun un număr de goluri pe care mi-l propun, dar e normal ca un atacant să înscrie mereu. Dacă aș face cifră dublă (n.a. de la 10 goluri în sus) ar fi spectaculos, dar sunt conștient că am venit într-un campionat în care e aproape gata turul. Însă, pentru un fotbalist, pentru un atacant și o echipă care-și dorește să câștige, nimic nu este imposibil. Dacă echipa vrea să câștige, pentru un atacant e cu adevărat spectaculos să joace aici, decât la o formație care joacă mereu să se apere”, a mai transmis masivul atacant.

A jucat cu nume mari ale fotbalului argentinian

În 2011, actualul jucător al UTA-ei a reprezentat Argentina la Cupa Mondială sub 20 de ani din Columbia, unde a jucat alături de nume importante: „Am avut norocul de a juca cu mulți fotbaliști și să fiu la o Cupă Mondială U20. În acel moment, nu eram jucători cunoscuți, dar câțiva ani mai târziu mulți dintre ei au devenit stele mondiale. Am jucat cu Emiliano Martinez, care a câștigat de două ori titlul de cel mai bun portar din lume, dar și cu Lamela, Tagliafico sau Pezzella”.

Rednic, despre Vuletich: „A fost singurul care într-adevăr s-a pregătit”

Mircea Rednic a vorbit la rândul său despre noul atacant al „roș-albilor”, apreciindu-i „bagajul” fizic cu care s-a prezentat la Arad. „Dintre jucătorii care au venit pe parcursul sezonului, Vuletich a fost singurul care într-adevăr s-a pregătit. Ceilalți cu preparator, physical trainer, personal trainer, a fost vrăjeala, a trebuit să lucrăm mult cu ei. Au intrat, eu am încercat să-i integrez în echipă și le-am dat câteva minute sau zeci de minute și după aia s-au accidentat de genul Tsouka sau Câmpanu, clar că muscular au avut de suferit. Dar el e ok, eu cred că poate să joace fără probleme 60 de minute. Acum chiar am atacanți, e și Costache care poate să fie o soluție în deplasare, mai mult ca sigur, ei vor ieși la joc după rezultatul de ieri”, a spus antrenorul utist despre noul său elev.

Augustin Vuletich e al patrulea fotbalist argentinian din istoria clubului UTA. Ceilalți trei au fost toți mijlocași centrali: Maximiliano Laso (2012-2014), Juan Pablo Passaglia (2021-2022) și Juan Bautista Cascini (2022-2023), în timp ce sudamericanul cu origini croate e atacant de careu.

Foto: uta-arad.ro

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×