Baba Alhassan a reacționat după ce Meme Stoica i-a dat interzis la FCSB. „Este tot ceea ce contează!”
Baba Alhassan (22 de ani), unul dintre cei mai în formă jucători din Superliga, nu pare afectat că a primit „interzis” de la Meme Stoica la FCSB.
Baba Alhassan a dorit de Universitatea Craiova, CFR Cluj și FCSB în perioada de mercato din vară, însă fotbalistul în vârstă de 22 de ani a rămas la Hermannstadt chiar dacă primele două i-au oferit 10.000 de euro salariu, informație dezvăluită de ProSport.
Chiar dacă nu a făcut pasul către o echipă importantă din Superliga, Baba Alhassan nu pare afectat și are în continuare planuri mari cu formația din Sibiu.
Baba Alhassan a reacționat după ce Meme Stoica i-a dat interzis la FCSB
După ce Meme Stoica a transmis că Baba Alhassan nu are loc la FCSB, deoarece Malcom Edjouma sau Darius Olaru nu pot sta pe banca de rezerve, fotbalistul lui Hermnannstadt a reacționat.
„Da, mă onorează toată atenția aceasta, dar scopul meu principal este să joc fotbal. Iubesc acest sport și dau totul pe teren. Este tot ceea ce contează! Dacă noi suntem fericiți și tratăm fenomenul cu respectul pe care îl merită, atunci și suporterii și toți cei care ne urmăresc fie din tribună, fie la TV, sunt fericiți și ei.
Se întâmplă multe lucruri groaznice în lume, așa că merită să ne bucurăm de momente de fericire. Noi ne facem și ne vom face datoria. Momentan stăm bine, așa că putem fi optimiști. Avem o echipă omogenă, cu un antrenor care ne oferă încredere.
Personal, scopul meu e să ajut echipa și să marchez goluri. Dacă vin și pasele de gol, cu atât mai bine! Aici suntem ca o familie și avem grijă unul de celălalt. Ne respectăm foarte mult”, a spus Alhassan, într-un interviu pentru LPF.ro.