„Băi, ciupercarule cu păr roșcat! Și tu și opăritul celălalt nu prindeți Crăciunul”. Derapaj neașteptat al fostului fotbalist de la Dinamo împotriva vedetelor de la Rapid, Boupendza și N’Jie
Cristian Daminuță (34 de ani), fost fotbalist la Dinamo, Inter sau AC Milan, a lansat un atac foarte dur în direcția străinilor Aaron Boupendza (28) și Clinton N’Jie (31).
Primul dintre cei menționați a fost titular în partida Rapid – Petrolul 1-1, din etapa 18 a Superligii, în timp ce N’Jie nu s-a aflat nici măcar în lotul selectat de Marius Șumudică.
Cristian Daminuță a pus tunurile pe Aaron Boupendza și Clinton N’Jie, după Rapid – Petrolul 1-1
Vineri seară, 29 noiembrie 2024, Rapid București și Petrolul Ploiești, două formații cu pretenții de play-off, au remizat în etapa 18 a campionatului, scor 1-1 în Giulești.
Tabela de marcaj s-a deblocat tocmai în minutul 54, când Dumitriu, din tabăra Petrolului, și-a înscris în propria poartă și i-a permis Rapidului să preia conducerea. Doar câteva clipe mai târziu, în minutul 62, Tudorie a punctat pentru oaspeți, din pasa aceluiași Dumitriu, care s-a revanșat față de „lupi”. Acesta a fost și golul care a închis tabela, scor 1-1.
Meciul din Giulești a avut parte și de un moment tensionat. În minutul 83, Aaron Boupendza a fost înlocuit cu Alex Dobre, iar internaționalul gabonez a fost fluierat de fani. Deranjat de acest detaliu, Boupendza a replicat și a încins spiritele. El a dus mâinile la urechi, încurajându-i pe suporteri să fluiere mai tare, după care a dus degetul la gură. În plus, Boupendza nu a dat mâna cu Dobre în momentul înlocuirii, ceea ce a produs un nou motiv de nemulțumire.
Toate cele descrise mai sus au fost observate și de Cristian Daminuță, fost fotbalist la Dinamo, Inter sau AC Milan, care nu s-a putut abține și, prin intermediul unui comentariu postat pe Facebook, i-a distrus pe Aaron Boupendza și Clinton N’Jie.
Niște opăriți! E presiune mare pe Șumi și le acceptă aceste ieșiri de doi lei… Băi ciupercarule cu păr roșcat! Ai un gol din penalty și ai încasat sute de mii! Vezi-ți de evoluția ta de pe teren! Că ești port ilegal de ghete! Și tu și opăritul celălalt care etapa trecută era mirat că e schimbat! Nu prindeți Crăciunul niciunul dintre voi! Băăăăă râsurilor! Luați o căruță de bani și sunteți 0!”, a scris Cristian Daminuță, așa cum se poate vedea în captura foto de mai jos.
Ce a spus Boupendza despre disputa cu fanii
Aaron Boupendza și Clinton N’Jie au fost aduși în Giulești la solicitarea lui Marius Șumudică și ambii au fost recompensați atât cu prime de instalare, cât și cu salarii importante pentru nivelul Ligii 1.
Din nefericire pentru fanii Rapidului, cei doi nu au avut impactul așteptat până în prezent, în ciuda faptului că de-a lungul carierelor au trecut pe la cluburi importante.
Nu s-a întâmplat nimic cu fanii. Nu vreau să comentez. Vreau ca fanii să ne susțină. Noi vrem să câștigăm. Avem nevoie de ei mereu. Nu intrăm pe teren să facem egal. Nu le-am oferit rezultatul dorit, dar am dat tot ce am putut”, a spus Aaron Boupendza, cu privire la gesturile pe care le-a făcut la adresa fanilor giuleșteni.
Potrivit Transfermarkt, Aaron Boupendza are o cotă de piață de 4.000.000 de euro.