Balint, față în față cu trecutul recent în Universitatea Craiova – UTA: „Un egal nu ne-ar ajuta prea mult, avem argumente pentru o victorie”
Vineri seară (ora 20,30), la Craiova, contra Universității, UTA trage concluzia unui sezon regular zbuciumat, mult sub așteptări, obiectivul devenind de trei luni bune salvarea de la retrogradare. Speranțele de play-off ale lui Ilie Poenaru din luna iunie au fost simple vorbe în vânt. De altfel, antrenorul bucureștean a și plecat de la echipă în luna luna noiembrie când echipa ajunsese pe poziția a 15-a, iar conducerea clubului arădean a apelat din nou la Laszlo Balint. Și în cazul său graficul de puncte era mai optimist, însă ceea ce a fost a fost și arădenii își vor juca întreg sezonul în play-out începând de weekendul ce vine. Doar că o pot face cu un punct în plus sau în minus, cu rotunjire sau fără, de pe una dintre pozițiile 13-15.
UTA, între pozițiile 13-15, Craiova – 3-5
Evident, dincolo de un rezultat pozitiv în Bănie, clasarea „roș-albă” depinde și de rezultatele partidelor Hermannstadt – FC U Craiova și FC Argeș – Petrolul, însă acestea își au rostul doar în cazul în care arădenii scot ceva din disputa cu trupa lui Eugen Neagoe. Căci, altfel, rezultatele directe cu sibienii și argeșenii sunt nefavorabile.
Plecând de la victoria cu FCSB, dar și jocurile bune cu Farul sau CFR Cluj, UTA poate da lovitura în fața unei formații ce nu a făcut din constanța în rezultate punctul său forte în acest sezon. Doar că și în cazul Craiovei, calculele sunt clare, poate termina inclusiv pe podium dacă o bat pe „Bătrâna Doamnă” și îi ies indirectele în Farul – Rapid și FCSB – Sepsi, dar, totodată, pot fi și pe locul 5 când se trage linia, cu șanse ceva mai scăzute la titlu.
„Să facem un joc bun, inteligent, același nivel de determinare și atitudine precum cel cu FCSB”
Pentru teamul de pe Mureș va fi ultimul „șoc” din seria cu principalele candidate la titlu, după care săbiile se ascut și mai mult pentru duelurile directe, pe viață și pe moarte, din play-out.
„Chiar dacă întâlnim din nou o formație ce-și propune câștigarea campionatului, pentru noi e important să menținem acea linie a nivelului de joc avut în ultimul timp. În plus, moralul și încrederea au crescut mult în vestiar după victoria cu FCSB. Așadar, cred că avem argumente în primul rând să facem un joc bun și în al doilea rând, de ce nu, să ne întoarcem și cu un rezultat bun. Cu toate că, uitându-ne un pic la situația actuală din clasament, pe noi un egal nu ne-ar ajuta foarte mult la zestrea cu care am intra în play-out. Așa că le-am spus băieților că mergem sută la sută hotărâți să obținem toate punctele. Bineînțeles, conștientizând valoarea adversarului, calitățile jucătorilor pe care îi vom întâlni. Bineînțeles, ținând cont și de faptul că vom juca pe terenul lor, pe stadionul Ion Oblemenco, unde Universitatea Craiova s-a descurcat bine sau foarte bine în acest sezon. Ținând cont de toate aceste aspecte, trebuie să facem un joc bun, inteligent, la același nivel de determinare și atitudine precum cel de duminică seară, cu FCSB”, susține Laszlo Balint.
Varietate tactică pentru Universitatea, dar: „E important cum o să fim noi din punct de vedere colectiv și individual”
Actualul tehnician al UTA-ei a început sezonul în Superligă chiar pe banca Universității Craiova de care s-a despărțit după doar patru runde, în care a obținut 5 puncte.
„E clar că cel puțin la nivelul modulului tactic, după ce am plecat eu, lucrurile s-au schimbat radical. Mirel Rădoi a trecut la un cu totul alt sistem, odată cu revenirea domnului Neagoe s-a trecut din nou la o apărare cu patru fundași și în general au jucat 4231. Dar etapa trecută, spre exemplu, au ales un joc cu doi atacanți. Poate și din cauza terenului mai puțin bun au ales un joc mai vertical, mai orientat către atacanți. Au sacrificat un pic momentul de posesie, dar este clar că acest sistem cu patru fundași le permite o dinamică foarte bună în compartimentul median. Au jucători care țin foarte, foarte bine de minge, jucători cu calitate tehnică bună. Dar, e important cum o să fim noi din punct de vedere colectiv și individual. Cu FCSB am rezolvat foarte multe dueluri din punct de vedere individual și asta a dus și la o exprimare colectivă foarte bună”, mai afirmă Balint.
„Sunt anumite detalii pe care le vom transforma în informații”
Acesta recunoaște că are un mic avantaj în pregătirea confruntării de vineri seara, atâta timp cât a lucrat cu o mare parte dintre jucătorii Universității.
„Pe lângă faptul că le știu calitățile de fotbaliști, pentru că așa putem spune că le cunoșteam calitățile și celor de la FCSB sau CFR, îi cunosc și personal. Lucrând cu ei o perioadă, chiar dacă scurtă, sunt anumite detalii pe care cu siguranță le vom transforma în informații către jucătorii noștri și către echipă. Eu sunt genul de om care, chiar dacă – să spunem – am suferit din punct de vedere profesional, fiind îndepărtat atât de repede de la Universitatea Craiova, nu am niciun fel de problemă cu nimeni de acolo. În conducerea clubului sunt oameni de fotbal pe care îi respect, dar îi respect și pe toți jucătorii de la Universitatea Craiova, indiferent că am lucrat sau nu am lucrat cu ei. Este drept că sunt și câțiva jucători de acolo cu care am o relație un pic mai apropiată, dar cred că este firesc.
Așadar, cuvântul de ordine e respect, chiar dacă trebuie să o spun din nou, amărăciunea acelei îndepărtări premature nu a fost ușor de digerat. Dar nu e nici un fel de legătură între faptul că am fost antrenor acolo, pentru că ambiția mea și concentrarea mea sunt sută la sută către UTA. Universitatea Craiova a fost un capitol destul de încărcat cu trăiri, cu emoții, cu experiențe fel și fel, inclusiv profesionale sau personale, dar asta nu are nimic de a face cu ce se va întâmpla vineri seara pe teren. Se vor întâlni Universitatea Craiova și UTA, două echipe care își propun să câștige toate punctele puse în joc. Tot ce sper este se iasă un meci bun și rezultatul să fie în favoarea noastră„, a adăugat Laszlo Balint.
Ivan și Isfan, principalele pericole pentru poarta UTA-ei
Acesta a identificat în Andrei Ivan principalul pericol al oltenilor, dar a pomenit și de Alexandru Isfan, jucător pe care el nu l-a antrenat în vară.
„Ivan e marcatorul principal al echipei, este jucătorul care, prin calitatea sa principală, viteza, poate surprinde oricând. Dacă îi dai spațiu, pot apărea probleme. Bineînțeles că are și execuții bune, care au adus puncte importante în zestrea Craiovei din acest moment din clasament. Dar, Craiova are jucători buni în fiecare compartiment, în care s-au investit mulți bani. Am văzut și declarația domnului Rotaru, în care spunea că doar în această iarnă Craiova a investit peste un milion de euro doar în sume de transferuri. În Isfan, care la nivelul jucătorilor Under este unul dintre cei mai buni din Liga 1 și tocmai de aceea s-a investit o sumă atât de mare în transferul lui”, mai punctează antrenorul arădenilor, care i-a recuperat pe Chindriș, Hoxhallari, Benga, Otele și Isac, dar l-a pierdut pe Ubbink (suspendat), în timp ce Vukcevic, Benzar și Șteau nu sunt încă bine din punct de vedere medical. Iacob, Mociu, Keseru și Cibi nu au prins lotul din rațiuni de ordin tehnic și tactic.