Bănel Nicoliță și momentul în care a intrat în pământ de rușine! Ce a făcut familia lui fără ca el să știe: „Meme Stoica știa! Am început să plâng”

Bănel Nicoliță (38 de ani), fost jucător la FCSB, a povestit un moment jenant din viața lui, de pe vremea când era încă la început de drum.

Bănel Nicoliță și momentul în care a intrat în pământ de rușine! Ce a făcut familia lui fără ca el să știe

Fostul fotbalist nu a ascuns niciodată faptul că provine dintr-o familie modestă, însă abia acum a dezvăluit cum familia lui s-a dus, fără ca el să știe, la Gigi Becali să îi ceară bani.

Bănel Nicoliță a aflat la ceva timp după de la Mihai Stoica. S-a simțit extrem de jenat și le-a transmis rudelor să nu mai facă asta vreodată.

„Ce vă povestesc e… S-au dus (n.r. părinții săi) la Gigi și au cerut bani. Eu nu știam, eram în cantonament. Domnul Meme Stoica știa, dar nu mi-a zis atunci. Mi-a spus după aceea și am început să plâng.

M-a sunat un prieten și mi-a spus că părinții mei sunt la un bancomat și schimbă numai euro. Nu mă gândeam că au fost la nea Gigi. La vreo două zile, în cantonament acolo, m-a luat MM de-o parte și mi-a zis.

Eu nu am avut curajul să mă duc să-i cer 1.000 de dolari domnului Meme Stoica pentru cantonament… Eram singur în cameră când mi-a zis că s-au dus la Gigi și el le-a dat, bineînțeles.

Am început să plâng, aveam 20 de ani. I-am zis atunci că nu mai are voie să meargă nimeni la domnul Becali în afară de mine, chiar dacă e mamă, tată, frate”, a spus Bănel Nicoliță, în podcastul Business Philosophy.

Bănel Nicoliță, la un pas de sinucidere

Celebrul autogol din meciul cu Real Madrid, din Liga Campionilor, nu i-a dat pace multă vreme lui Bănel Nicoliță. A fost una dintre cele mai negre perioade din cariera de fotbalist, iar acesta a dezvăluit că s-a gândit chiar la sinucidere.

„Am plâns foarte mult, numai eu știu prin câte am trecut. A fost un moment foarte greu, la un moment dat am vrut să intru cu mașina în primul stâlp. Era 4.30 dimineața, aveam un Audi Q7 atunci. M-am dus la Constanța. M-am dus, m-am plimbat. Nu mai vedeam. Aveam orice film în cap. Până la urmă îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am făcut greșeala aia…Am luat-o ca atare. Aveam nevoie de ieșirea aia și de plecarea cu mașina, să pot să mă regăsesc puțin că nu mai eram eu. Era momentul ăla greu și știam…”, a povestit Bănel Nicoliță.

Publicat: 06 10. 2023, 11:09