Basarab Panduru a fost bulversat de tactica lui Zeljko Kopic din Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti 1-1
Basarab Panduru a tras concluzia după meciul Rapid București – Dinamo București 1-1 și s-a arătat bulversat de tactica lui Zeljko Kopic.
Derby-ul etapei cu numărul 6 din Superliga s-a încheiat la egalitate, ambele goluri fiind marcate din lovituri de la 11 metri dictate după ce arbitrul s-a consultat cu VAR-ul. Fostul internațional Basarab Panduru nu a înțeles ce a vrut să facă Zeljko Kopic în prima parte a jocului.
Basarab Panduru, reacție dură la adresa lui Kopic: „Nu am înțeles ce a vrut Dinamo”
Petrila a deschis scorul pentru Rapid în minutul 52, transformând o lovitură de la 11 metri, cu mari emoții pentru Dan Șucu care nu a putut să se uite la execuția jucătorului venit de la CFR Cluj. Pe finalul partidei, Selmani a restabilit egalitatea, tot de la punctul cu var.
Basarab Panduru a vorbit despre cum a decurs partida și a afirmat că nu a înțeles nimic din tactica abordată de tehnicianul „câinilor roșii”. Expertul TV consideră că Dinamo a abordat prima parte a jocului la egal, fără să se riște să iasă din defensivă. Abia după golul lui Petrila oaspeții au ieșit la joc fiind nevoiți să restabilească egalitatea.
Prima repriză, sub așteptările tuturor, slăbuță, repriza a doua a început în forță. Nu am înțeles ce a vrut Dinamo de la prima repriză. A vrut să se apere, să obțină un rezultat de egalitate. Îl ai pe Abdallah în partea stângă, Bani, în partea dreaptă, îl ții pe Abdallah să îl blocheze pe Braun. Dinamo a început să joace după ce a primit gol. Au fost niște ocazii destul de mari. Nu știu dacă Rapid e mulțumită, dar cred că e un rezultat corect”, a spus Basarab Panduru la Prima Sport.
Zeljko Kopic, mulțumit de jocul echipei: „Am avut mentalitate de învingători”
La finalul meciului cu Rapid, Zeljko Kopic s-a arătat mulțumit de jocul prestat de elevii săi în această seară. El consideră că jucătorii au intrat motivați pe teren și au avut mai mult curaj și mentalitate de învingători.
„Suntem destul de mulțumiți, dar impresia mea e că puteam să luăm toate cele trei puncte. Parcă am avut ceva mai mult curaj, ceva mai multă mentalitate de învingător, dar am făcut acea greșeală. Nu vorbesc niciodată despre decizia arbitrilor. A fost o greșeală a fundașului nostru. E o lipsă de concentrare. Cred că primim prea multe goluri. În fiecare zi discutăm despre ce jucători să introducem pe teren, să experimentăm. Am încredere totală în toți jucătorii (…) Ne trebuie mai multă determinare atunci când simțim că avem jocul sub control. Pentru un atacant e important să înscrie. Important e câte ocazii își creează”, a declarat Zeljko Kopic la Digi Sport.
Dinamo urcă pe podium, cel puțin pentru moment, adunând 9 puncte în șase partide. De partea cealaltă, Rapid trece cu un loc peste FCSB, până pe poziția 11, cu 5 puncte acumulate în șase partide. Giuleștenii au bifat a cincea remiză din noul sezon și rămân singura echipă din Superligă fără victorie.