Basarab Panduru i-a recomandat lui Gigi Becali un transfer în direct: „Ești băiat bun, dar mai dai și câte un gol”
Gigi Becali se pregătește să facă noi transferuri la FCSB și Basarab Panduru i-a făcut o recomandare în direct la TV.
Campioana României este angrenată în mai multe competiții, iar în ultima vreme a avut probleme din cauza numărului mare de jucători accidentați, astfel că patronul a decis să aducă întăriri în această iarnă. Fostul internațional, Basarab Panduru, consideră că FCSB nu ar avea nevoie de un titular în acest moment, dar ar trebui să consolideze poziția pe care evoluează Daniel Bîrligea.
Basarab Panduru, despre posibilele mutări de care are nevoie FCSB în perioada de mercato
FCSB a realizat deja prima mutare înainte de startul perioadei de mercato. În această iarnă se va alătura clubului portarul Lukas Zima de la Petrolul Ploiești, care îl va înlocui pe Andrei Vlad și va fi rezerva lui Ștefan Târnovanu. Gigi Becali a anunțat că vrea să aducă cel puțin un mijlocaș și un atacant, vehiculând numele lui Mamadou Thiam și Denis Alibec, dar cele două mutări nu sunt ușor de realizat.
Basarab Panduru îi recomandă milionarului să aleagă cu atenție un atacant care poate evolua pe poziția lui Daniel Bîrligea atunci când noua senzație a roș-albaștrilor nu poate juca. Absența atacantului în meciul cu Hoffenheim a fost resimțită de FCSB, care nu a avut un înlocuitor pe măsura așteptărilor.
„Nu văd unde ai putea să aduci un titular. Vrea să aducă un atacant şi probabil un închizător. Ţi-ar trebui unul care joacă atunci când Bîrligea nu e, care mai dă şi un gol din când în când. Aici e o problemă, ok, eşti un băiat bun, alergi, te baţi cu ăia, mai stai pe jos dar nu poţi în 30 de meciuri să dai un gol”, a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.
Cisotti, o posibilă alegere neinspirată pentru Gigi Becali: „Trebuie să ai grijă”
Mihai Stoica i l-a recomandat patronului FCSB pe Juri Cisotti de la Oțelul Galați. Basarab Panduru crede că italianul ar avea șanse mari să nu se ridice la nivelul așteptărilor așa cum s-a întâmplat cu Marius Ștefănescu fiindcă la FCSB nu îl va mai avea ca antrenor pe Dorinel Munteanu, cel care a impus un anumit stil de joc la Galați.
„Trebuie să ai grijă cum aduci, ce jucători aduci. Aduci un jucător care este în formă, să zicem Cisotti, el este bun pentru că l-a antrenat Dorinel la sânge, dar şi că a jucat meci de meci. Dacă vii aici şi azi eşti, nu ştii dacă el mai e acelaşi jucător. Este foarte greu să găseşti, ce să găseşti?”, a adăugat Basarab Panduru.