Basarab Panduru îl desființează pe Marius Croitoru și cere înlăturarea lui: „Mă mir că mai ești prin prima ligă! Să mai vină și alții”

Basarab Panduru, fostul internațional român, a avut un discurs dur la adresa lui Marius Croitoru, antrenorul de la FC Botoșani, după eșecul cu FC U Craiova.

Basarab Panduru îl desființează pe Marius Croitoru și cere înlăturarea lui

Meciul dintre FC Botoșani și FC U Craiova s-a disputat sâmbătă, în cadrul etapei a patra din Superliga, pe Stadionul Municipal din Botoșani, și s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 1-0, după golul marcat de către Bauza, în minutul 45+14.

După această partidă, Basarab Panduru l-a criticat pe Marius Croitoru, antrenor revenit la FC Botoșani după experiențele eșuate de la FC U Craiova și FC Argeș.

Basarab Panduru i-a transmis antrenorului în vârstă de 42 de ani că ar trebui să mai lase locul și altor tehnicieni dornici de afirmare.

„Am avut doi antrenori care nu stăteau bine înaintea acestui meci. Dică se scoate şi îl afundă pe Croitoru. Parcă ocaziile în prima repriză au fost de partea Botoşaniului, apoi ocaziile au fost ale Craiovei.

(n.r. o parte dintre spectatori a cerut demisia lui Marius Croitoru) Trebuie să fiu foarte corect. Situaţia lui Croitoru nu e normală, dar a accceptat-o, a ştiut. Nu ştiu dacă poţi antrena aşa, mai ales la cum e el. Dacă era un tip care se punea pe bancă, se termina şi pleca… Dar la cum se manifestă el…

21 de meciuri în prima ligă şi să ai o singură victorie… Mă mir că mai eşti prin prima ligă. Trebuie să mai vină şi alţii. Nu mai merge. Situaţia lui nu e corectă, dar te aşteptai să ajungi în situaţia asta. Situaţia nu e bună pentru el în momentul ăsta. Îl lăudam toţi, cum şi acum trebuie să spunem adevărul. Atunci era pe cai mari, acum nici pe ponei nu mai este. Situaţia este complicată.

O victorie, 10 egaluri, 10 înfrângeri, iar la următorul galben eşti suspendat în acest campionat”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

Și patronul de la FC Botoșani a fost dezamăgit după meci

Valeriu Iftime a criticat și el comportamentul lui Marius Croitoru.

„Da, nu merge (n.r. – treaba). Sigur, nu e grav, dar e clar că nu jucăm, toate echipele par mai bune decât noi şi mai motivate. Suntem în zona asta fierbinte şi cu o echipă care nu joacă fotbal. Doar cu Rapid şi atât. Azi ne-au dominat. Nu ştiu ce să spun. E clar că nu avem mijlocaşi care să facă mare lucru. Slăbuţ la ce aşteptam de la un număr 10. E complicat. Şi vârful de atac care e inexistent acolo. Au avut bară, gol ei, au fost mai războinici.

Parcă nu sunt devotaţi, să pună capul, suntem slabi. E al treilea meci slab dintre cele patru. E un semnal de alarmă şi mai multe nu pot să spun.

(n.r. Croitoru a ajuns la trei galbene în patru partide) Da… Nu ai ce să-i faci. Am auzit şi ţipete de aici, nu ştiu cât poate câştiga dacă ţipă. La ţipat suntem buni toţi şi nu facem ceva în timpul meciului. În timpul meciului să joci fotbal. Aşa îi ajutăm pe adversari. Îl înţeleg că nu poate sta, îl înţeleg, are alt temperament şi nu poate”, a spus Valeriu Iftime, după meci.

Publicat: 05 08. 2023, 22:44