Basarab Panduru, fostul jucător al echipei naționale a României, a rămas șocat de o fază de la meciul Sepsi OSK – FCSB, scor 2-5.
FCSB a învins-o pe Sepsi OSK, scor 5-2, la Sfântu Gheorghe, în etapa a 10-a din Superliga, iar Darius Olaru, căpitanul vicecampioanei României, a reușit să îl șocheze pe Basarab Panduru.
Pentru FCSB au înscris Darius Olaru, Adrian Șut, Florinel Coman, Tavi Popescu și Damjan Djokovic, însă pe Basarab Panduru l-a lăsat fără cuvinte reușita căpitanului vicecampioanei României din minutul 11.
Fostul component al „Generațieid e Aur” i-a dat nota 10 lui Darius Olaru pentru modul în care a înscris în poarta lui Niczuly. Nu doar șutul fotbalistului de la FCSB l-a impresionat pe Basarab Panduru, ci și modul în care acesta a făcut preluarea.
„Asta e o nebunie mondială. El pune piciorul drept acolo, pentru că mingea îi sare, vine învârtită, pe stângul şi când îi dă un stâng…acolo a vrut să dea. Ăsta este un gol de nota 10. Nu prea am mai văzut aşa ceva. Vezi cum întinde piciorul, cum se duce şiretul ăla plin? Excepţional gol”, a spus Basarab Panduru, conform Orange Sport.
Basarab Panduru este de părere că Darius Olaru a fost omul meciului Sepsi OSK – FCSB, iar acesta a ținut să îl avertizeze pe Florinel Coman, despre care susține că „e periculos pe atac, dar în rest nu face nimic”.
„Eu zic Olaru (n.r. – merită să fie desemnat omul meciului), că mi se pare că joacă pentru echipă. Îmi place Coman, mereu mi-a plăcut, dar nu-mi place stilul ăsta de acum. E periculos pe atac, dar în rest nu face nimic.
El face un sprint la un moment dat, apoi se opreşte, iar Olaru mi se pare că joacă pentru echipă. 10 meciuri, şase goluri, e un început de sezon incredibil, dar ce pase şi ce bine face pe teren. Cred că Olaru, da”, a spus Basarab Panduru.
Cotat de site-urile de specialitate la 5,3 milioane de euro, Darius Olaru a ajuns la FCSB pe 1 ianuarie 2020 și mai are contract cu formația roș-albastră până în iunie 2028, după ce vara trecută a ales să își prelungească înțelegerea cu vicecampioana României.
Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a jucat în sezonul 2023-2024 în 14 meciuri pentru FCSB, dintre care 10 în Superliga și patru în Conference League, a dat șase goluri și a oferit două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER