Cine a fost omul meciului în derby-ul CFR Cluj – FCSB: „El e numărul unu, nu Târnovanu! Nici nu avea cum altfel”

CFR Cluj a făcut egal cu FCSB, scor 1-1, în runda cu numărul trei din play-off-ul Superligii. Basarab Panduru este convins că omul meciului nu a fost Ștefan Târnovanu.

Basarab Panduru îl ridică în slăvi pe Florinel Coman după golul egalizator marcat din lovitură liberă: „Pleacă bine peste zid, Scuffet nici nu o vede”

CFR Cluj a remizat contra FCSB-ului, scor 1-1, iar derby-ul dintre cele două a fost unul cu adevărat spectaculos. În minutul 19, Ștefan Târnovanu a respins mingea greșit, iar Daniel Bîrligea a deschis scorul pentru campioana României. Totuși, portarul vicecampioanei României s-a revanșat și a intervenit la multe șuturi periculoase trimise de gruparea din Gruia.

În ceea ce privește repriza secundă, cu 22 de minute înainte de finalul partidei, Florinel Coman a avut o execuție senzațională din lovitură liberă și a egalat pentru formația bucureșteană. Basarab Panduru a avut numai cuvinte de laudă pentru tânărul fotbalist poreclit: „Mbappe de România”. Fostul jucător al celor de la Benfica Lisabona l-a numit pe acesta cel mai bun jucător de pe teren.

A fost un meci bun până la urmă. A fost ceva, parcă te-a ţinut ceva până în ultimul minut în faţa televizorului. Mi se părea că după meciul trecut, când zicea Petrescu că s-a supărat pe jucători, că se va întâmpla ceva. E cam greu…

Coman mi-a plăcut, e omul meciului după părerea mea, nu Târnovanu, a făcut câteva faze şi a avut câteva acţiuni bune de tot, în viteză. E al doilea gol din lovitură liberă din acest an şi al şaselea de la începutul campionatului, e din cale afară de puţin. Inventează lovitura liberă, pleacă bine peste zid, Scuffet nici nu o vede.

Ăsta e un joc în care Coman e numărul unu. (n.r. el a fost declarat omul meciului până la urmă) Nici nu avea cum altfel. Are câteva faze chiar de jucător”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.

Publicat: 10 04. 2023, 09:21
Actualizat: 10 04. 2023, 09:37