Bătaie în vestiarul Stelei între doi fotbaliști cunoscuți: unul dintre cei mai controversați jucători s-a luat cu unul dintre liderii echipei! Pumni și picioare: „De la supărare s-a întâmplat ce s-a întâmplat”
Mihaiță Pleșan (39 de ani), fostul mijlocaș al lui FCSB, a rememorat bătaia de la vestiare dintre el și coechipierul Sorin Ghionea (43 de ani), din anul 2009.
Bătaie în vestiarul Stelei între doi fotbaliști cunoscuți: unul dintre cei mai controversați jucători s-a luat cu unul dintre liderii echipei
Pe vremea când gruparea patronată de către Gigi Becali purta numele de Steaua București și avea emblema echipei care acum activează în Liga 2, Sorin Ghionea era unul dintre liderii roș-albaștrilor.
În anul 2009, după un meci contra echipei Unirea Urziceni, Sorin Ghionea l-a lovit de câteva ori cu piciorul pe Mihăiță Pleșan, care i-a oferit ca replică un pumn în față.
Acest conflict violent a plecat de la faptul că Mihăiță Pleșan ar fi criticat poziționarea roș-albaștrilor la golul egalizator încasat. Lui Sorin Ghionea, fundaș central fiind și unul dintre liderii echipei, nu i-au picat deloc bine criticile coechipierului său.
Mihăiță Pleșan își amintește perfect și acum cele întâmplate și pune totul pe seama supărării cauzate de rezultatul înregistrat în acea partidă.
„Sunt momente care se întâmplă în viață, în vestiarul unei echipe. Era ultimul meci. Noi depindeam de meciul ăla, trebuia să câștigăm.
Nervi, de la supărare s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am zis, cred: «Nu puteți să fiți atenți?» sau ceva de genul. Ghionea cred că s-a simțit, că bănuiesc că el a fost de vină la gol”, a spus Mihaiță Pleșan, potrivit Sport.ro.
Bătaie recentă la FCSB, sancționată cu rezilierea contractului
Recent, Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a rememorat momentul în care Sulley Muniru (30 de ani), acum retras din activitate, l-a lovit pe Florin Tănase, atacantul în vârstă de 28 de ani transferat la Al Jazira, în vestiar.
„Tamaș și Gabi Enache au fost aproape de bătaie. Și am apreciat că Enache nu a dat înapoi. Nu s-au bătut, s-au oprit amândoi. Nu e o problemă dacă se ajunge la chestii d-astea. E OK. Nu e o problemă! Vă dau cuvântul meu de onoare că am prins bătăi și am închis ochii. «Nu știu, nu am văzut. Nu amendez». Sunt bărbați, ce să facă? Să se zgârie pe față? Să se scuipe?
Tănase a rămas blocat. A venit Muniru și l-a lovit… Au intervenit colegii și i-au despărțit… Nu se face așa ceva. Dar la antrenamente e OK. Te descarci, chiar e OK. Nu e problemă”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.