Bilanț transferuri Superliga: topul patronilor pe profit, cine e în „gaură”, cum arată echipa ideală a achizițiilor și cea a vedetelor care au părăsit campionatul! SPECIAL

Bilanț transferuri Superliga: topul patronilor pe profit, cine e în „gaură
  • Publicat:
  • Actualizat:

S-a încheiat oficial perioada de transferuri pentru Superliga 2024/2025, e momentul bilanțului pentru cluburile din campionatul românesc! Patronii și președinții au dus o bătălie aprigă, de pe poziții diferite, fiecare cu bugetul și cu obiectivul lui. Lupta la titlu, locurile de cupe europene, accederea în play-off sau evitarea retrogradării, toate au influențat mișcări masive pe piața fotbaliștilor.

Cine a vrut să iasă pe profit, dincolo de obiectivul sportiv? Cine s-a întărit cel mai mult deși a ieșit financiar în pierdere? Cum arată primul 11 al celor mai tari transferuri pe bani, dar cel al achizițiilor de jucători liberi de contract sau împrumutați? Bun venit într-o incursiune spectaculoasă, cu subiect mercato de România, care fixează coordonatele fotbalului pe care îl vom vedea până în vara viitoare!

Gigi Becali e lider la investiții! Dan Șucu pe doi, Mihai Rotaru nu prinde podiumul!

La nivelul sumelor achitate pentru achiziții de fotbaliști, campioana FCSB se află pe primul loc. Gigi Becali a scos din cont cea mai consistentă sumă pentru transferuri, plătind pentru aducerea a cinci jucători, dintre care Bîrligea (2,5 milioane euro) și Ștefănescu (1,3) au fost cei mai scumpi, D. Popa, Baeten și M. Popescu gravitând în jurul a 300.000 euro fiecare.

La mică distanță de Gigi Becali îl regăsim pe Dan Șucu, care a cumpărat un număr aproape dublu de jucători, nouă!, dar n-a plătit sumele finanțatorului FCSB. Doar atacantul Jambor atinge bariera milionului de euro.

Top investiții transferuri (milioane euro):

  • 4,65 – FCSB
  • 4,3 – Rapid
  • 3 – CFR Cluj
  • 2,275 – Univ. Craiova

Sub 200.000 de euro: Sepsi (150.000), Dinamo (100.000), Hermannstadt (50.000), UTA (15.000), Farul, Oțelul, „U” Cluj, Petrolul, Poli Iași, Botoșani, Slobozia, Buzău – 0.

Jumătate din Superliga n-a scos vreun euro din conturi pentru transferuri!

Din cele 3 milioane de euro plătite de Nelu Varga de la CFR Cluj, cea mai mare parte e reprezentată de cei 2,3 milioane euro scoase din conturi pentru aducerea lui Louis Munteanu. În vreme ce Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova a plătit 1,2 milioane pentru Cicâldău și 0,4 milioane pentru atacantul bosniac Lukic, plus 0,5 pentru Mora și 0,175 în dreptul lui Paradela.

Interesant este că jumătate dintre cluburile Superligii n-au investit nici măcar un euro în transferuri de jucători! Sunt opt formații care au zero în dreptul bugetului de achiziții, poate cea mai surprinzătoare prezență fiind cea a Universității Cluj, care merge excelent în startul de campionat. Nici noul patronat de la Petrolul Ploiești n-a trecut serios la treabă în mercato, tot pe zero!

FCSB și Rapid vând bine mai mereu, dar Nelu Varga și CFR Cluj sunt regii veniturilor

Surprinde cumva prezența Rapidului pe locul doi la încasări, câtă vreme giuleștenii tânjesc după performanța sportivă și aleargă după un titlu mult visat, iar intrarea lui Dan Șucu în viața clubului a fost considerată mutarea decisivă pentru aceste deziderate. Sunt 7 milioane de euro încasate din vânzări de jucători în Giulești, pe doar doi jucători, kosovarii Rrahmani și Krasniqi. Dar, alți 11 jucători au părăsit echipa în această vară și 7 au fost împrumutați!

Gigi Becali a strâns și el bani frumoși, dar doar din Florinel Coman și, momentan, încă îi așteaptă din Qatar.

Dar la capitolul încasări din vânzarea jucătorilor, Nelu Varga de la CFR Cluj domină autoritar ierarhiile, în linia strategiei accentuate după ratarea parcursului în cupele europene. Otele, Sava, Bîrligea și Muhar sunt piesele de rezistență, plecări care i-au adus între 1,5 și 3,5 milioane euro fiecare!

Top încasări transferuri (milioane euro):

  • 10,35 – CFR Cluj
  • 7 – Rapid
  • 5,25 – FCSB
  • 1,3 – Sepsi

Sub 1.000.000 de euro: UTA (0,87), Univ. Craiova (0,75), Hermannstadt (0,74), Farul (0,65), „U” Cluj (0,58)

Sub 500.000 de euro: Botoșani (250.000), Petrolul (170.000), Oțelul, Poli Iași, Dinamo, Slobozia, Buzău – 0

E foame de bani, băieți! Afacerile care au înclinat încasările în Superliga

Nu mai puțin de 11 din cele 16 formații din Superliga au încasat bani la finalul acestei perioade de transferuri, iar dincolo de marii câștigători, CFR Cluj, Rapid și FCSB, avem șase echipe cu venituri de peste 500.000 de euro.

Au ajuns la acest nivel formațiile cu precădere prin afacerile Ștefănescu (Sepsi), R. Pop (UTA), Al. Crețu (Univ. Craiova), Paraschiv (Hermannstadt), Grameni și M. Popescu (Farul), D. Popa și Thalisson („U Cluj”).

Profit fabulos în Gruia: peste 7.000.000 de euro din jucători! Craiova, deficitul nr. 1

În lumina celor de mai sus, trăgând linie, avem 10 din 16 cluburi pe profit în campionat. Doar Dinamo, cu un ușor deficit, și Universitatea Craiova, care pare acum, prin Mihai Rotaru, mai decisă ca oricând să investească pentru a ataca titlul, trecând în subsidiar partea financiară.

Sunt pe zero patru formații care se axează pe legitimarea jucătorilor liberi de contract și pe rezilieri de contracte al fotbaliștilor lor, fără încasări și cheltuieli la nivel de transferuri.

Profit cluburi (milioane euro):

  • 7,35 – CFR
  • 2,7 – Rapid
  • 1,15 – Sepsi
  • 0,85 – UTA

Sub 800.000 euro: Hermannstadt (690.000), Farul (650.000), FCSB (600.000), U Cluj (580.000), Botoșani (250.000), Petrolul (170.000)

Pe zero – Oțelul, Poli Iași, Slobozia, Buzău

Pe minus: Dinamo (100.000), Univ. Craiova (1.525.000)

Echipa ideală a achizițiilor pe bani din această vară

Să vedem acum și ce rămâne pentru suporteri, dincolo de conturi și milioane de euro! Cum arată un prim 11 al celor mai spectaculoase achiziții efectuate în această vară în Superliga, raportându-ne strict la fotbaliștii pentru aducerea cărora s-au plătit sume de transfer?

Iată cum arată formația ideală imaginată de noi, într-un 4-4-2 cuceritor, plus rezervele:

Echipa transferurilor cu bani 

Căbuz (Hermannstadt) – M. Popescu (FCSB), Bolgado (CFR), Blazek (Rapid), Pașcanu (Rapid) – R. Pop (Rapid), Cicâldău (Craiova), Grameni (Rapid), Ștefănescu (FCSB) – Bîrligea (FCSB), L. Munteanu (CFR)

Rezerve: Hromada (Rapid), Gojkovic (Rapid), D. Mendes (Rapid), Christensen (Rapid), Baeten (FCSB), Neskovic (Sepsi), Lukic (Univ. Craiova), Postolachi (CFR), D. Popa (FCSB), Jambor (Rapid)

Liberi de contract și împrumutați, într-un prim 11 de vis!

Domină, într-o proporție covârșitoare, segmentul achizițiilor de jucători liberi de contract sau sub formă de împrumut în campionatul nostru. Așadar, exercițiul unei echipe ideale din această zonă e infinit mai greu, dar ne putem imagina, tot într-un 4-4-2, și o configurație la acest capitol, ce-i drept cu mult mai multe nume pe bancă:

Echipa liberi de contract și împrumut 

Siegrist (Rapid) – Manea (Rapid), I. Cristea („U” Cluj), Stevanovic (Oțelul), S. Rocha (CFR) – N’Jie (Rapid), Ov. Popescu („U” Cluj), Fl. Tănase (FCSB), Paradela (Craiova) – Blănuță („U” Cluj), Boupendza (Rapid)

Rezerve: M. Popa (CFR), I. Popescu (Oțelul), Boboc („U” Cluj), Râpă (UTA), Bălașa (Farul), Kresic (CFR), Cestor (Buzău), Sierra (Craiova), Opruț (Dinamo), Dican (Farul), Dr. Albu (Buzău), Mateiu (Petrolul), Oshima (Craiova), Artean (CFR), Deaconu (Hermannstadt), Cîrjan (Dinamo), Nkololo (CFR), Mora (Craiova), Cîmpanu (UTA), Păun (CFR), Kamara (CFR), Oberlin (Sepsi), Chițu (Hermannstadt), Markovic (Hermannstadt), Alibec (Farul), Thiam („U” Cluj)

Formația jucătorilor plecați din fotbalul românesc în această vară

Pentru ca profiturile uriașe să devină realități, a fost nevoie de un exod consistent de nume importante din Superliga în această vară. Cum arată echipa ideală a vedetelor care ne-au părăsit campionatul?

Echipa care a părăsit Superliga

Sava (CFR) – Butean (Hermannstadt), Ajeti (CFR), R. Silva (Craiova), Boli (Farul) – Krasniqi (Rapid), Muhar (CFR), Crețu (Craiova), Fl. Coman (FCSB) – Rrahmani (Rapid), Otele (CFR)

Rezerve: Kucher (UTA) – D. Queiros (Farul), Avounou (CFR), T. Băluță (Farul), Al. Albu (Rapid), Jair (Petrolul), Mailat (Botoșani), Bamgboye (Rapid), Papeau (Rapid), Safranko (Sepsi), Luckassen (UTA), D. Paraschiv (Hermannstadt)

Analiză realizată utilizând datele publice transfermarkt.com.

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie!
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom…
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile CM 2026
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile…
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul:
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul: "Voi fi pe bancă"
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"Băi, au ăștia niște prețuri de a înnebunit pământul". Reacția unui român, într-un magazin din Italia
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din…
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte că este „al nimănui!
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte…
×