Gigi Becali revine la butoane! Billel Omrani, impus la FCSB. „Va trebui să-i găsească loc! O să-i dea ordin patronul lui Dică!”

Billel Omrani a semnat cu FCSB un contract valabil pe un sezon, iar Vivi Răchită este sigur că Gigi Becali îl va impune pe atacantul francez în primul „11” al vicecampioanei României.

Gigi Becali l-a convins pe Billel Omrani să semneze un contract valabil un sezon, cu opțiunea ca înțelegerea să fie prelungită pentru încă două sezoane dacă atacantul francez va da randament la formația roș-albastră.

După ce Gigi Becali a anunțat transferul lui Billel Omrani, Vivi Răchită a transmis că atacantul francez o să fie impus de latifundiar în echipa lui Nicolae Dică.

Billel Omrani, impus de Gigi Becali la FCSB

Vivi Răchită este sigur că Gigi Becali o să-i ceară lui Nicolae Dică să joace cu două vârfuri, mai ales că francezul încaseză câte 20.000 de euro pe lună.

„Nu știu ce a făcut Omrani în ultimele luni, avea tendințe de pufoșenie. Vine la o echipă care a început de ceva vreme campionatul, a avut și multe meciuri în cupele europene. Nu știu cum va fi din punct de vedere fizic. Nu îl mai au și pe Neubert, dar fotbal știe. Putem spune că Omrani e fotbalist.

Va trebui să îi găsească loc lui Omrani în echipă. O să-i dea ordin patronul lui Dică: ‘Joci cu două vârfuri!’. La ce salariu îi dă lui Omrani, e ca și cum l-a cumpărat. Este foarte mare aglomerație în zona de atac, în schimb unde este fundația, mai nimic”, a declarat Vivi Răchită la PRO ARENA. 

  • 5 titluri a câștigat Billel Omrani cu CFR Cluj
  • 209 meciuri, 47 de goluri și 42 de asisturi a avut Billel Omrani în tricoul campioanei României
  • 1,6 milioane de euro este cota lui Billel Omrani, conform transfermarkt.com
Publicat: 13 09. 2022, 13:10
Actualizat: 13 09. 2022, 13:11