Billel Omrani, „țeapă” pentru Gigi Becali? Avertismentul lui Raul Rusescu pentru noul atacant al lui Nicolae Dică: „Nu vreau să jignesc, dar CFR nu e FCSB”
Billel Omrani este transferul prin care Gigi Becali vrea să dea lovitura la FCSB.
Atacantul algerian a venit la vicecampioana României liber de contract, după ce la începutul acestei veri și-a terminat angajamentul cu CFR Cluj, după o perioadă de 5 ani petrecută în Gruia.
Raul Rusescu, unul dintre cei mai importanți atacanți ai celor de la FCSB din ultimul deceniu a comentat venirea lui Omrani la echipa roș-albastră.
Raul Rusescu, avertisment pentru Billel Omrani: „Fără să îi jignesc, CFR nu e FCSB”
Triplul campion al României cu FCSB a vorbit despre kilogramele în plus ale lui Billel Omrani. Actualul jucător al Concordiei Chiajna spune că acest lucru nu este un impediment și că doar în România se contestă acest lucru.
Totuși, Raul Rusescu are și un avertisment pentru algerianul în vârstă de 29 de ani, faptul că presiunea de la FCSB este alta față de cea de la CFR Cluj.
„Nu putem să contestăm lucrurile pe care Omrani le-a făcut. Putem doar să vedem ce va face şi de acum încolo. Într-adevăr, CFR a câştigat câteva campionate la rând. Trebuie să fim realişti. Fără să îi jignesc, CFR nu e Steaua (n.r. FCSB). Şi lucrurile sunt diferite.
Lucrul ăsta (n.r. – kilogramele în plus) numai în România e o problemă. Nu cred că interesează pe cineva dacă un jucător are sau nu kilograme în plus. Important e ce face el, aportul lui pentru echipă.”, au fost cuvintele lui Raul Rusescu, potrivit AS.ro.
Billel Omarni: „Am câştigat 5 campionate şi sper să câştig şi cu FCSB”
„Sunt foarte fericit că am semnat cu FCSB. Acum trebuie să lucrez şi să câştigăm meci de meci. Trebuie să câştigăm şi în Europa şi în campionat şi sper să câştigăm titlul anul acesta şi să trecem de grupe în Conference League. Eu sper să fiu un plus pentru echipă. FCSB are un lot foarte bun, foarte buni jucători şi sper să câştig titlul. Am câştigat 5 campionate şi sper să câştig şi cu FCSB.
Nu sunt pregătit 100%, am nevoie de 10 zile să ating potenţialul maxim şi voi munci mult pentru asta. M-am pregătit şi săptămâna trecută cu echipa, cred că am mult de lucru cu preparatorul fizic, eu sunt perseverent şi vreau să joc.
Îmi place fotbalul şi vreau să arăt la toată lumea că sunt pregătit. Cred că după pauza internaţională voi fi pregătit. Domnul Becali m-a dorit de multă vreme şi chiar şi eu am vrut să vin de mai mult timp, dar nu s-a întâmplat. Acum sunt aici.
Mereu când am venit aici ca adversar stadionul a fost plin, incredibil, mi-a plăcut dintotdeauna atmosfera. Sper să dau multe goluri şi pase de gol şi să câştigăm multe meciuri, iar fanii să fie alături de noi”, a declarat Billel Omrani, pentru FCSB TV.