„Bizonul” Harlem Gnohere, revenire spectaculoasă, la 35 de ani! Fostul jucător de la Dinamo și FCSB s-a întors, după ce un an nu și-a găsit echipă
Harlem Gnohere, fostul atacant de la Dinamo și FCSB, a făcut senzație pe parcursul perioadei sale în România.
Vârful francez în vârstă de 35 de ani a reușit o revenire spectaculoasă.
„Bizonul” Harlem Gnohere, revenire spectaculoasă, la 35 de ani! Fostul jucător de la Dinamo și FCSB s-a întors, după ce un an nu și-a găsit echipă
După ce a fost liber de contract timp de un an și jumătate, Harlem Gnohere, fostul jucător de la FCSB, a decis să revină în fotbal și a hotărât să meargă la un club de amatori din Belgia.
„Bizionul” a reușit să marcheze primul său gol pentru Flenu contra celor de la ES Couvin Mariembourg, scor 8-2, într-un meci de campionat. Totuși, formația la care joacă fostul atacant de la FCSB se află pe locul 14 din 16 și are ca obiectiv principal salvarea de la retrogradare.
- În sezonul 2017/2018, Harlem Gnohere ieșea golgheter în prima ligă a României.
Meme Stoica, dezvăluiri uluitoare despre greutatea lui Harlem Gnohere: „Era gros de sus până jos! Avea aproape 100 de kilograme!”
În urmă cu ceva timp, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, dezvăluia că Harlem Gnohere avea aproape 100 de kilograme pe vremea când juca la gruparea roș-albastră.
„E cel mai bun Alibec pe care l-am văzut vreodată. Înţeleg că ar avea undeva la 85 de kilograme, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în cariera lui. La noi, Alibec avea peste 90 de kilograme. Nu 100, nu era aproape de o sută.
«Bizonul» (n.r. Harlem Gnohere) era aproape de 100 de kilograme. «Bizonul» era gros, gros, adică… nu avea burtă, dar era foarte gros, era gros de sus până jos. Avea pătrățele de ciocolată… Îi plăceau… Făcea fasting între excursiile de la masă la bufetul suedez”, spunea Mihai Stoica pentru Orange Sport.
- În afară de FCSB și Dinamo București, vârful francez nu a mai jucat pentru niciun alt club din România.