Se poate spune într-o oarecare măsură că „blestemul” lui Gigi Becali a început deja să îl lovească în plin pe Dan Șucu, la doar câteva săptămâni după ce acționarul majoritar al Rapidului i-a adus în Giulești pe Iulian Cristea și Răzvan Oaidă, jucătorii puși pe liber în această vară de FCSB.
După ce în precedentul meci jucat de echipa antrenată de Cristiano Bergodi pe teren propriu, acel 2-2 cu FC Botoșani, fundașul central a greșit grav la un gol marcat de moldoveni, acum, în partida din Giulești cu Petrolul Ploiești, a venit rândul mijlocașului central să o comită, într-un mod chiar și mai grav.
În minutul 63 al partidei care a contat pentru etapa a cincea din Superliga, Răzvan Oaidă și-a înscris în propria poartă, după ce a fost pur și simplu lovit în cap de o minge deviată de Paul Papp, în urma unui corner executat din partea dreaptă de Valentin Țicu. (AICI VIDEO cu această fază)
La scurt timp după acest moment nefericit pentru giuleșteni, Cristiano Bergodi a reacționat și a operat trei modificări pentru a forța egalarea. Au ieșit de pe teren Cătălin Cîrjan, Claudiu Petrila și Funsho Bamgboye, iar în locul lor au intrat Ștefan Pănoiu, Jayson Papeau și Borja Valle.
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, Iacob, Braun – Oaidă, Al. Albu, Cîrjan – Funsho, Dugandzic, Petrila Rezerve: Drăghia – I. Cristea, J. Morais, Kait, Pănoiu, V. Costache, Papeau, B. Valle, Al. Ioniță II Antrenor: Cristiano Bergodi
Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Țicu – Doua, Hanca, Seto, Jair, Musi – Irobiso, G. Grozav Rezerve: Eșanu – L. Dumitriu, Almeida Gomes, Garutti, Purtic, Jefferson, Mitrov, Rădulescu, Petrovic Antrenor: Florin Pîrvu
Stadion: Superbet Arena Giulești Arbitru: Andrei Chivulete (București), A1: Andrei Constantinescu (București), A2: Mihăiță Necula (București) Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache (București), A. VAR: Marius Badea (Râmnicu-Vâlcea)
Sursă foto: captură Prima Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER