Bogdan Lobonț a oferit o reacție clară despre venirea lui Marius Șumudică la Rapid, din vară, la câteva zile după ce a debutat pe banca giuleștenilor în meciul cu FCSB.
În ciuda faptului că Dan Șucu i-a dat asigurări că va fi păstrat în cazul în care îndeplinește obiectivul, calificarea în cupele europene, viitorul „Pisicii” în Giulești pare extrem de nesigur.
Deși postul său pare amenințat de Șumudică, Bogdan Lobonț și-a exprimat aprecierile față de fostul tehnician de la Gaziantep, alături de care cucerea titlul în Giulești în 1999.
„Îl apreciez foarte mult pe Marius. Am câștigat împreună un titlu, în 1998 – 1999, venea de pe bancă și înscria goluri importante. Dacă tot s-a discutat, nu știu ce sens are părerea mea.
Nu vreau să las loc de cosmetizări. Îl apreciez, asta să fie clar pentru toată lumea. Eu sunt implicat în tot la Rapid, dar mă focusez pe aici și acum”, a declarat Bogdan Lobonț.
Lobonț se pregătește de al doilea său meci pe banca celor de la Rapid, programat miercuri, 24 aprilie, de la ora 19:00, în deplasare cu Farul.
Bogdan Lobonț a avut o reacție surprinzătoare după FCSB – Rapid 2-2 când a ales să nu-și aroge niciun merit pentru prestația jucătorilor săi, mult mai bună decât în ultimele meciuri.
„(n.r. despre golul anulat al Rapidului) Nu sunt 3D. N-am văzut absolut nimic, nu comentez deciziile arbitrilor. Au făcut o muncă fantastică, sunt și ei oameni. Învățăm din toate aceste experiențe.
Primele 7-8 minute am arătat puțină teamă, dar după am avut o perioadă când am fost bine, am reușit să marcăm 2 goluri. Încercăm să ne recuperăm cât mai repede posibil. Urmează o săptămână cu trei meciuri apropiate unul de celălalt.
Sunt chestiuni birocratice, în câteva zile se rezolvă. Este mai puțin important dacă am fost sau nu trecut pe foaia de joc. Bogdan Lobonț nu a schimbat nimic, sunt aceeași jucători.
Eu n-am schimbat nimic. Dacă e să fi schimbat cineva ceva au schimbat jucătorii, eu ce să schimb? Nu ai ce să schimbi, nu vedeți că nu poți să schimbi în 6 luni, dar păi în 5 zile… Jucătorii au făcut un efort fantastic. Au dat maxim”, a declarat Bogdan Lobonț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER