Bogdan Pătrașcu a anunțat când va reveni Adrian Mutu, după eșecul cu FC U Craiova: „Mai mult ca sigur atunci va fi pe bancă!”

Bogdan Patrascu si Adrian Mutu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, duminica 24 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Bogdan Pătrașcu, secundul „Briliantului” în Giulești, a anunțat când va reveni Adrian Mutu pe banca Rapidului, după eșecul cu FC U Craiova.

Tehnicianul a suferit o criză de apendicită acută astăzi și a fost transportat în București și operat la Spitalul De Urgență Floreasca.

În locul lui Mutu, pe bancă s-a aflat Pătrașcu, iar acesta a precizat că sunt șanse foarte mari ca antrenorul să revină la echipă încă din etapa următoare, cu CS Mioveni.

Bogdan Pătrașcu a anunțat când va reveni Adrian Mutu, după eșecul cu FC U Craiova: „Mai mult ca sigur atunci va fi pe bancă!”

Secundul „Briliantului” și-a exprimat dezamăgirea în privința rezultatului, giuleștenii nereușind să obțină încă o victorie, după cele 4 consecutive obținute până astăzi.

„Am avut și noi șansele noastre, felicitări băieților. L-a prins din spate pe tendon, se întâmplă și la case mai mari. În zece oameni, e normal să te afecteze, dar am mai spus-o, a trecut acest meci, ne gândim la cel cu Mioveni. E normal că a contat, dar asta este viața, e mai importantă sănătatea. Să vină cât mai repede lângă noi, recuperarea nu este foarte lungă. Mai mult ca sigur la meciul următor va fi pe bancă. Voiam să dăm continuitate rezultatelor, dar mergem înainte, o luăm de la capăt. A ieșit accidentat, sperăm să nu fie nimic grav. Din păcate, nu s-a câștigat de foarte mult timp, sperăm să o facem la retur”, a spus Bogdan Pătrașcu, la finalul jocului cu FC U Craiova.

Mutu a fost operat cu succes, iar anunțul oficial a fost făcut de clubul Rapid, pe pagina de Facebook.

„Adrian Mutu a fost operat cu succes și îi va susține pe băieți de pe patul de spital! Antrenorul nostru a suferit o intervenție chirurgicală, în urma unei crize de apendicită acută. Îi mulțumim domnului doctor Constantin Oprescu și tuturor celor care l-au îngrijit la Spitalul De Urgență Floreasca Din Capitală! Multă sănătate, Miste! Recuperare ușoară și te așteptăm cât mai rapid alături de noi!”, au scris cei de la Rapid, pe Facebook.

Publicat: 11 09. 2022, 00:14