Se pare că Marius Croitoru, antrenorul principal de facto, secund în acte, de la FC Botoșani, întrucât nu deține încă licența Pro, ar fi fost deja dat afară de Valeriu Iftime, deși anterior acesta spusese că va lua o decizie în acest sens abia după meciul din etapa viitoare contra celor de la Oțelul Galați.
În contextul în care echipa sa a obținut doar două puncte în primele cinci etape ale noului sezon de Superliga, ea fiind învinsă și de Dinamo cu scorul de 1-0, finanțatorul clubului moldovean a ținut să atragă atenția asupra situației foarte complicate din punct de vedere sportiv, dar a spus că o eventuală îndepărtare a lui Croitoru ar putea surveni doar în cazul unui rezultat negativ și în partida cu Oțelul Galați din runda viitoare.
„Mai mult nu meritam. N-am fost fotbaliști, din păcate. Am jucat foarte prost. Nu găsesc nici o explicație acum, decât unul singur: antrenorul. Nu are cine să fie vinovat. Nu e vinovat arbitrul, jucătorii. Noi i-am ales, noi i-am pus acolo. Se pare că am fost prost organizați. Suntem echipa de pe ultimul loc. Cred că merităm locul ăsta, la cât fotbal am făcut anul ăsta. Noi am jucat un fotbal care doar dacă nu ai ce face, te bate nevasta ca să te uiți la meci. Mă gândeam că la pauză să schimbe ceva. În prima repriză am fost egali să spunem, dar mă gândeam că repriza a doua…am adus 7 fotbaliști noi, dă-i încolo de fotbaliști! Dacă tot jucăm cu aceeași echipă…
E o situație greu, greu de gestionat. O să mă gândesc ce putem facem. După meciul ăsta, după 5 etape în care n-am jucat absolut nimic, am luat trei bătăi și două egaluri, e greu să crezi că în formula asta funcționăm pe viitor. Dar eu nu vreau să-l schimb. Mai avem un meci cu cei de la Galați, vedem ce se întâmplă sâmbătă. Poate să câștige, să jucăm fotbal. Nu cred că echipa e atât de slabă. Dacă ne «execută» și Oțelul acasă ce pot să fac? Puneți-vă în locul meu. Categoric (n.r. meciul cu Oțelul este decisiv pentru Croitoru)”, a spus Valeriu Iftime, în direct la Prima Sport.
Doar că în cursul zilei de miercuri, publicația locală topbt.ro a informat că Marius Croitoru a fost deja îndepărtat din club. Mai mult, se pare că tehnicianul a plecat definitiv de la FC Botoșani, deși în urmă cu doar câteva zile Iftime spusese că, în cazul în care va decide să îl demită, îl va păstra totuși în club, în perioada în care acesta încearcă să își finalizeze studiile pentru obținerea licenței Pro.
Acum e greu. Nu am antrenor. Marius nu poate fi antrenor. Nu a fost lăsat să fie antrenor. Regula pe care o are Federația… Dar el are o licență la moldoveni. El nu e lăsat să fie. Este vocal, expresiv. Este singura explicație. Așa sunt regulile. 100% voi numi un alt antrenor. El va rămâne la club. Trebuie să facă școala. Ne-a învins sistemul. Depinde ce fel de antrenor ești. Marius a impus altceva”, a spus patronul de la FC Botoșani, potrivit digisport.ro.
Acum e greu. Nu am antrenor. Marius nu poate fi antrenor. Nu a fost lăsat să fie antrenor. Regula pe care o are Federația… Dar el are o licență la moldoveni. El nu e lăsat să fie. Este vocal, expresiv.
Este singura explicație. Așa sunt regulile. 100% voi numi un alt antrenor. El va rămâne la club. Trebuie să facă școala. Ne-a învins sistemul. Depinde ce fel de antrenor ești. Marius a impus altceva”, a spus patronul de la FC Botoșani, potrivit digisport.ro.
În acest context, conform Top BT, de partida cu Oțelul Galați se vor ocupa Mihai Ciobanu, antrenorul principal din acte de la FC Botoșani, și fundașul dreapta Andrei Patache, unul dintre cei mai experimentați jucători din lot. Cât despre Marius Croitoru, se pare că acesta ar urma să ia o pauză de circa un an de la antrenorat, pentru a-și finaliza studiile în perspectiva obținerii licenței Pro.
Din informațiile ProSport, Valeriu Iftime va încerca în perioada următoare să îl aducă drept antrenor principal pe brazilianul Adailton, fostul fotbalist important de la FC Vaslui. De asemenea, este posibil ca Wesley Lopes, conaționalul și fostul său coechipier din perioada petrecută la clubul deținut la acea vreme de Adrian Porumboiu, să fie cooptat în staff-ul tehnic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER