Borja Valle, „țeapa” anului pentru Dan Șucu la Rapid? „De ce nu l-au dezbrăcat? Tu nu ai număr 10, dirijor, și îl ții în tribună!”

Meciul de fotbal dintre Sepsi OSK si Dinamo, din etapa a VIII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Municipal din Sfantu Gheorghe , sambata, 24 septembrie 2020.© FOTO:Sport Picture
Vezi galeria foto - 4 poze

Borja Valle a fost prezentat ca o lovitură imensă la Rapid, însă transferul spaniolului se poate dovedi a fi „țeapa” verii pentru Dan Șucu și colaboratorii săi.

Borja Valle, „țeapa” anului pentru Dan Șucu la Rapid?

Mijlocașul în vârstă de 31 de ani a fost considerat unul dintre cele mai importante transferuri reușite în Giulești în această vară, însă, cel puțin pentru moment, pare să fie doar „o umbră” a fotbalistului care impresiona în scurta perioadă petrecută la Dinamo, în 2020.

Marius Șumudică a răbufnit, în direct, și a tras un semnal de alarmă în privința situației lui Borja Valle, în condițiile în care Rapid a arătat în primele jocuri că duce lipsa unui jucător care să fie tocmai de profilul spaniolului.

„Am o simplă întrebare. Ce se întâmplă cu Borja Valle? Nici nu l-au dezbrăcat. Era în tribună cu Voluntari. Eu am crezut că e accidentat. S-au dat bani pentru el, salariu… Ce se întâmplă cu băiatul? Iar tu nu ai număr 10! Nu ai dirijor! Nu poți scoate un om din joc, nu ai pase perpendiculare, nu ai atacuri perpendiculare pe poartă.

Echipa nu are ocazii. Hai să vedem ce goluri a dat Rapid. Unul din penalty, două autogoluri, iar cu Voluntari a avut Papeau o fază și a ajuns mingea din greșeală la Dungandzic. Hai să vedem câte ocazii are Rapid. Nu are ocazii!”, a declarat Marius Șumudică la DigiSport.

Din toate cele patru meciuri disputate până acum de Rapid, Borja Valle a fost introdus pe teren o singură dată! Doar în prima rundă a Superligii, în meciul de pe teren propriu cu Sepsi, Bergodi l-a „aruncat în luptă” pe iberic în minutul 79. În rest, a fost „uitat” pe bancă în Giulești, cu Botoșani, și nu a prins nici măcar lotul în deplasările cu U Cluj și FC Voluntari!

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Borja Valle, conform Transfermarkt.com

Transferurile făcute de Rapid în această vară

Veniri: Borja Valle (Cartagena) – gratis, Christopher Braun (CFR Cluj) – 250.000 de euro, Iulian Cristea (FCSB) – gratis, Răzvan Oaidă (FCSB) – gratis, Omar El Sawy (FK Csikszereda) – 400.000 de euro (cu tot cu bonusuri), Cătălin Cîrjan (Arsenal) – împrumut, Claudiu Petrila (CFR Cluj) – împrumut, Claudiu Micovschi (Avellino) – gratis, Albion Rrahmani (Ballkani).- 600.000 de euro

Plecări: Antonio Sefer (Hapoel Beer Sheva) – 300.000 de euro, Claudiu Belu, Hervin Ongenda, Younes Bnou Marzouk, Damien Dussaut, Ljuban Crepulja, Kevin Luckassen, Albert Stahl (contracte reziliate)

Publicat: 10 08. 2023, 11:32
Actualizat: 10 08. 2023, 11:42